PPEM nu va susține moțiunea de cenzură înaintată de socialiști împotriva Guvernului

Deputații Partidului Popular European din Moldova nu vor vota moțiunea de cenzură anunțată astăzi de socialiști, deoarece consideră că Igor Dodon, ca întotdeauna, joacă și de această dată cartea destabilizării.

Totodată, PPEM conștientizează că decizia de ieri a Guvernului reprezintă singura soluție la acest moment și nu există altă cale pentru a evita colapsul financiar al țării. PPEM consideră că Igor Dodon, dacă ar fi fost prim-ministru, ar fi luat aceeași decizie, pentru că este unica posibilă.

Pentru a evita prăbușirea sistemului financiar, este nevoie de sprijinul FMI, iar una dintre condițiile puse de FMI pentru a ne acorda acest sprijin este tocmai măsura luată, ieri, de Guvern.

PPEM precizează, că dacă Guvernul nu își asuma în 2014 garanțiile bancare, 500.000 de moldoveni și-ar fi pierdut economiile de o viață, iar sistemul bancar și economia în general ar fi intrat cu siguranță în colaps.

De asemenea, investigația Kroll trebuie continuată și dusă până la capăt. Președintele PPEM, Iurie Leancă, a cerut anterior continuarea acestei investigații, pentru a cunoaște cu exactitate proporțiile furtului, vinovații și mecanismul prin care banii pot fi recuperați.

PPEM crede că trebuia să fi existat dezbateri publice care să fi implicat în primul rând conducerea Băncii Naționale a Moldovei, a Ministerului Finanțelor, dar și specialiști, presa și cetățenii de rând. Înainte de adoptarea unor asemenea decizii, moldovenii merită să știe că Guvernul a făcut tot ce se putea pentru a limita pagubele.

Constatăm, că guvernul Filip și majoritatea parlamentară nu au oferit aceste garanții.

 Citeşte şi: PRECIZĂRILE IMPORTANTE ale lui Pavel Filip privind asumarea răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu