Povestea tristă a doi frați, care la vârsta de doar PATRU și ȘASE ani, trăiesc singuri

Embed:
Viaţa i-a pus la grea încercare pe doi fraţi de doar patru şi şase ani dintr-o comună din municipiul Chişinău. În loc să se bucure de copilărie, băieţii sunt nevoiţi să ducă în spate toată povara unei vieţi de adult. Micuţii au fost lăsaţi de mamă acum câţiva ani, iar tatăl, pentru a le asigura un trai decent, spune că este nevoit să muncească în oraş. În aceste condiţii, cei doi îşi petrec zilele acasă, de unii singuri, şi au învăţat să gătească, să spele şi să se ocupe de curăţenie.

Pe copii i-am descoperit în timp preotul din sat împărţea daruri de Paşte. Când am intrat pe poarta lor, micuţii au început să plângă, pentru că rar se întâmplă să vadă atâta lume în curtea lor. I-am găsit în timp ce trebăluiau prin curte: unul mătura, altul strângea hainele întinse la uscat.

Chiar de la poartă, îţi sare în ochi o sărăcie lucie. Casa stă să cadă, iar toate lucrurile pe care le au sunt vechi.

"Această cameră de zece metri pătraţi este singurul adăpost a acestor doi copii. Aici ei mănâncă, dorm, se joacă şi îşi fac temele. "

Deşi alţi copii de vârsta lor se gândesc la cât mai multe jucării, tot cei doi fraţi este să aibă o mamă. Femeia care le-a dat viaţă i-a lăsat şi nu a mai venit la ei niciodată.

"Vrem o mamă bună, să aibă grijă de noi. Nu, nu a fost, nici măcar nu a sunat. "

"Îmi doresc o mamă, dar tata o să ne aducă o mamă bună. Să stea cu noi."

Tatăl celor doi copii munceşte la Chişinău, ca să aibă ce să le pună pe masă. Micuţii sunt nevoiţi să gătească singuri şi să aibă grijă de întreaga gospodărie.

"Fac cartofi prăjiţi şi ouă. Îl chem la masă pe fratele meu şi mâncăm împreună. El mă ajută doar când măturăm. El strânge paturile, dar eu fac ceai."

Tatăl celor doi băieţi a refuzat să vorbească despre copii în faţa camerei de filmat, de frică să nu fie judecat de cei din sat. La telefon ne-a spus că micuţii ar fi supravegheaţi de către nişte rude, atunci când el nu este acasă şi că de fapt, vine de mai multe ori pe zi şi-i verifică ce fac. Acest lucru însă nu s-a întâmplat şi în ziua în care echipa noastră de filmare a mers la ei acasă.

"Eu dimineaţa mă duc şi seara vin. Pot să vin şi pe parcursul zilei de câteva ori acasă, adică nu am un lucru stabil. În sat nu vreau să-mi găsesc de lucru, ce să fac acolo, să mătur în faţa magazinului?", a spus tatăl copiilor.

Asistenta socială din sat spune că a descoperit cazul acestei familii de câţiva ani şi, de atunci, aceştia ar fi în vizorul autorităţilor. Deşi ştie că micuţii rămân deseori nesupravegheaţi, aceasta nu vede o problemă.

"În timpul vacanţei, ţinând cont că tatăl este la lucru, ei stau singuri acasă. Copiii sunt bine instruiţi şi ţin sub control bine toate lucrurile. Ţinând cont de faptul că trăiesc fără mamă, ei au grijă de ei singuri. Se întâmplă să-şi pregătească singuri şi ceaiul, dar şi cina dacă tatăl lor întârzie", a declarat  Inga Prohor, asistenta socială din localitate.

În timp ce discutam cu asistenta socială în curtea casei, băiatul mai mic a fost surpins cu o armă pneumatică în mână, pe care tatăl său o deţine ilegal. Asistenta socială a tratat situaţia ca pe un gest firesc şi nu a reacţionat. Echipa noastră a anunţat, însă, poliţia.

Pentru faptul că deţinea ilegal o armă şi că a pus viaţa copiilor în pericol, bărbatul riscă o amendă. Poliţia urmează să stabilească toate circumstanţele acestui incident.

"O am de demult, stătea în casă. Mie cineva mi-a dat-o, dar ea nu lucrează. Am vrut s-o fac, dar n-am mai făcut-o", a zis tatăl copiilor.

Avocatului poporului pentru drepturile copilului spune că, în acest caz, copiii se află în situaţie de risc, iar asistenta socială şi tatăl ar putea fi traşi la răspundere.

"Situaţia copiilor trebuie să fie examinată de către o comisie interdisciplinară de la Autoritatea tutelară pentru a vedea care este posibilitatea de a ameliora, este anormal ca nişte copii cu aşa vârste să crească şi să fie singuri fără supraveghetor", a declarat Maia Bănărescu, avocat al poporului pentru drepturile copilului.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu