Poveste INCREDIBILĂ! Prințesa Diana ar fi avut o fiică

Revista ”Globe” a prezentat o poveste incredibilă, potrivit căreia Prințesa Diana ar fi avut o fiică secretă, care se numește Sarah și trăiește la New York. Fata seamănă izbitor cu cea supranumită ”Prințesa Inimilor”, scrie realitatea.net.

Potrivit sursei citate, Prinţul Charles și Diana nu au ştiut de existenţa ei, totuși povestea fiind credibilă. După anunțarea logodnei dintre cei doi, Casa Regală a Marii Britanii ar fi vrut să se asigure că viitoarea prințesă putea avea copii, așa încât Diana a fost supusă unui control de specialitate.

Pentru siguranță, medicii i-ar fi prelevat ovule, pe care apoi le-au fecundat cu spermă recoltată de la Charles. Unul dintre medici ar fi furat un asemenea ovul, l-a implantat soţiei sale și așa s-a născut Sarah.

Considerând că este cazul să-și cunoască "sora", Prințul William ar fi intenționat să o întâlnească cu ocazia unei vizite efectuate în Statele Unite.

Până la urmă, la întâlnirea respectivă s-ar fi dus Catherine, soția acestuia, care ar fi fost impresionată de asemănarea dintre Sarah și Lady Di. "Globe" mai scria că, la sugestia fiului său, și Prințul Charles s-a văzut cu presupusa lui fiică, dar ar fi refuzat categoric solicitarea acesteia de a face un test de paternitate.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu

EMISIUNI PUBLIKA »