POVARĂ GREA pentru locuitorii din Hâjdieni. Oamenii, nevoiți să aducă apa de la sute de metri după ce FÂNTÂNILE AU SECAT

Embed:

Zeci de familii din satul Hâjdieni, raionul Glodeni, sunt nevoiți să aducă apa de la sute de metri. Asta după ce în ultimii doi ani peste 20 la sută din fântânile din localitate au secat.

La ai săi 83 de ani, un pensionar este nevoit să care căldările pline de la un kilometru distanță. Bătrânul spune că se descurcă foarte greu, mai ales iarna:

"Iată am parcurs 1 kilometru, nu e tare mult. Am măsurat așa cu pașii, cam 1.000 de pași am făcut până aici. Ce să fac dacă trebuie apă. Nu poți să faci o mâncare dacă nu o ai". 

În aceeași situație sunt și alți oameni din localitate.

"E tulbure de folosit, așa în gospodărie o luăm, dar de băut nu bem. Mergem la vecini după apă. Ne este greu, mai ales iarna, Doamne ferește, la 200 de metri după apă mergem".

"A spus primarul că o să cumpere o bucate de pământ pentru fântână, dar s-au adunat puțini bani. E greu să faci pentru că nu-s finanțe, dar nici fără apă nu putem trăi". 

Chiar și acolo unde a mai rămas puţină apă oamenii nu pot să o consume, deoarece este cu impurități:

"E tulbure, asta nu e apă de băut"

Localnicii se plâng că în aceste condiții nu pot folosi blocurile sanitare şi electrocasnicele:

"De mașina automată, de baie nu ne putem normal folosi pentru că nu avem apă. Chiar dacă periodic apare apă în fântână, nu-ți ajunge o dată să speli. Sunt câteva căldări și atât".

Primarul din Hâjdieni spune că pentru a aproviziona localitatea cu apă potabilă trebuie să contruiască o fântână arteziană și rețele de apeduct. Lucrările costă însă prea mult - aproximativ 50 de milioane de lei.

"Banii aceștia cred că putem să-i primim doar din fonduri naționale, poate și în rate. Pentru că așa bani în buget noi nu avem", a precizat Valeriu Gârlă, primarul satului Hâjdieni.

Autorităţile locale au cheltuit peste 300 de mii de lei pentru proiectul tehnic al reţelei de apeduct. În satul Hâjdieni locuiesc peste 3 800 de oameni. Doar 20 la suta din localnici sunt aprovizionaţi cu apă potabilă.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu