Postul Euronews închide secția în limba ucraineană

Postul european de televiziune Euronews a anunțat duminică închiderea secției sale în limba ucraineană, invocând dificultăți financiare, transmite AFP, scrie agerpres.ro.

"Începând de duminică Euronews va înceta emisia în limba ucraineană", se arată într-un mesaj publicat de acest post pe contul său de Facebook.

Anunțul închiderii secției ucrainene survine după doi ani de când guvernul de la Kiev a oprit finanțarea pentru acest serviciu. Datoria către Euronews acumulată de televiziunea națională ucraineană (NTKU) este în prezent de circa 10 milioane de euro.

Euronews și NTKU au semnat în anul 2009 un acord prin care postul european a deschis în anul 2011 o secție în limba ucraineană. Dar imediat după inaugurare, această secție a fost acuzată că susține punctele de vedere ale guvernului de la Kiev, ea fiind criticată atunci pentru că ar fi minimalizat importanța unei manifestații a opoziției împotriva fostului președinte Viktor Ianukovici.

Postul Euronews are sediul la Lyon, în Franța, și după închiderea secției ucrainene rămâne cu emisiuni în 12 limbi, printre care se numără engleza, franceza, germana, rusa și araba. Din anul 2015 acționarul majoritar al postului este miliardarul egiptean Naguib Sawiris.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu