Poşta Regală britanică şi-a cerut scuze pentru o imagine eronată apărută pe un timbru

Poşta Regală Britanică a fost nevoită să-şi ceară vineri scuze după ce a prezentat un timbru comemorativ dedicat datei de 6 iunie 1944 - debarcarea trupelor aliate în Normandia - ilustrat cu o imagine a unor trupe americane debarcând în... Noua Guinee olandeză, Indonezia de astăzi.

Timbrul greşit făcea iniţial parte dintr-o serie destinată marcării în 2019 a celei de-a 75-a aniversări a Zilei Z, când din 6.939 de ambarcaţiuni au debarcat 132.700 de soldaţi pe plajele din Normandia, scrie Agerpres.ro.

"Vrem să vă prezentăm scuzele noastre sincere pentru că prezentarea seriei de timbre speciale pentru 2019 conţine un motiv asociat incorect cu Debarcarea", a precizat Poşta Regală, dând asigurări că eroarea va fi rectificată.

Inevitabil, gafa a declanşat un val de critici pe reţelele de socializare. "Este revoltător!", a scris pe Twitter Paul Woodadge, un istoric specialist al acestui subiect. "Mulţumesc că aţi rectificat, altfel aţi fi părut idioţi".
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu