Porsche Macan se laudă cu o nouă linie de accesorii

Pentru a-i conferi o notă distinctă crossover-ului Macan, departamentul de personalizare Porsche Exclusive a creat o serie de accesorii noi, scrie autostrada.md.

Noul pachet de individualizare oferit de Porsche Exclusive pentru modelul Macan include o evacuare modificată, faruri bi-xenon, stopuri pe fundal fumuriu şi un pachet Sport Design.

La rândul său, pachetul Sport Design constă dintr-o culoare unică pentru partea inferioară a caroseriei, praguri laterale şi spoilere. Lista accesoriilor mai include şi noi terminaţii duble din inox pentru evacuare şi blocuri optice frontale pe fundal fumuriu.

Un alt detaliu semnificativ sunt jantele de 21 de inci Sport Classic, inspirate de jantele ”Fuchs wheel” ale legendarului 911.

Habitaclul crossoverului Macan este individualizat de Porsche Exclusive prin elemente decorative instalate la nivelul panoului de instrumente şi al portierelor, iar cei care vor dori vor putea comanda plastic lucios sau piele pentru anumite elemente de la interior, inclusiv pentru rama sistemului multimedia.

Noua linie de accesorii va putea fi comandată începând din luna decembrie anul curent.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu