Porsche 911 Carrera S! VEZI PRIMUL VIDEO OFICIAL

Porsche a dat publicităţii primul filmuleţ oficial cu noua generaţie 911 Carrera S, cunoscută pe plan intern sub numele de cod 991, scrie Auto.ro. Modelul creşte discret în dimensiuni şi scade în greutate cu 45 de kilograme comparativ cu generaţia precedentă.

Partea frontală a fost încununată cu baghete cu tehnologie LED, care flanchează prizele de aer, în timp ce posteriorul vine cu noi stopuri şi un eleron retractabil mai impunător. Caroseria este în totalitate nouă, fiind realizată dintr-un melange de aluminiu şi oţel.

Habitaclul a suferit şi el mai multe modificări. Intacte au rămas elementele clasice, precum cele cinci instrumente rotunde de bord, dintre care unul este un display multifuncţional de înaltă rezoluţie, turometrul dispus central şi contactul aflat în stânga volanului.

Gama de motorizări va fi compusă din două propulsoare. Primul este un Boxer cu şase cilindri şi injecţie directă de 3.4 litri, care dezvoltă 350 CP (+ 5 CP) la 6400 rotaţii/min şi 380 Nm între 4.800 şi 6.000 rotaţii/minut.

Noul Carrera S va fi echipat cu acelaşi tip de motor ca şi versiunea Porsche 911 Carrera, însă cu o cilindree superioară, de 3,8 litri, care produce 400 CP (+ 15 CP) la 7000 rotaţii/minut. Automobilul atinge 100 km/h pornind de pe loc în doar 4,5 secunde. Viteza maximă este de 302 km/h.

Ambele versiuni vor fi disponibile fie cu o transmisie manuală, fie cu una PDK cu dublu-ambreiaj, ambele cu şapte rapoarte.

Debutul oficial va avea loc în septembrie, la Salonul Auto de la Frankfurt.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu