Polonia intenționează să trimită acasă o parte dintre deținuți din cauza pandemiei de COVID-19

Mai mulți prizonieri polonezi vor avea posibilitatea să își ispășească sentința de acasă, pe fondul pandemiei de COVID-19, arată o propunere a Justiției din Polonia, de care ar putea beneficia până la 20.000 de deținuți, potrivit Reuters, citat de b1.ro.

Până în acest moment, Polonia a raportat 684 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, precum și opt decese. Autoritățile au închis școlile, cinematografele și alte spații publice, interzicându-le totodată cetățenilor străini să intre în țară. De partea cealaltă, polonezii au fost îndemnați să stea în case cât mai mult posibil.

Chiar și în prezent o parte dintre persoanele condamnate cu executare își petrec anii de sentință la domiciliu, fiind plasați sub monitorizare electronică.

„Propunem creșterea limitei maximale până la care o sentință sau timpul cumulat al unor sentințe pot fi ispășite sub sistemul de supervizare electronică până la 18 luni”, anunță Ministerul polonez al Justiției, printr-un comunicat de presă.

Până acum, acest lucru era posibil doar pentru sentințele de până la 1 an.

În orice caz, reprezentanții penitenciarelor poloneze deja au interzis vizitele, iar majoritatea deținuților nu mai sunt lăsați să muncească în aer liber. Atelierele din mai multe închisori au început să confecționeze măști de protecție și echipamente specifice luptei anti-coronavirus, mai spune Justiția poloneză.

La ora actuală, peste 75.000 de oameni sunt închiși în cele 172 de penitenciare și centre de detenție din Polonia.

loading...

Lasă un comentariu