Poliţistul, care a violat împreună cu doi consăteni o minoră, a primit o pedeapsă MAI DURĂ

Embed:

Poliţistul, care a violat împreună cu doi consăteni o minoră din Orhei, a primit un "adaos" la pedeapsă.

Asta după ce procurorii au contestat decizia primei instanţe, potrivit căreia poliţistul a fost condamnat la 5 ani de închisoare.

Mai devreme, bărbatul a fost recunoscut vinovat doar de viol. Procurorii au insistat că fostul poliţist se face vinovat  şi de complicitate la comiterea violului. 

Astfel, prin decizia Curţii de Apel Chişinău, bărbatul a fost găsit vinovat pe ambele capete de acuzare, înaintate de procurori şi condamnat în total la 7 ani de puşcărie, cu executare

Publika.md aminteşe că incidentul a avut loc în noaptea de 22 spre 23 iulie 2017, la discoteca din satul Pelivan, când învinuiţii, care se cunoşteau cu victima, au ademenit-o în automobilul unuia dintre aceştia sub pretextul de a merge acasă. Bărbaţii au abuzat sexual o minoră în vârstă de 16 ani. Totul s-a întâmplat în prezenţa celui de-al treilea complice, care se afla la volan şi care s-a dovedit a fi poliţist în cadrul Inspectoratului de poliţie Orhei.

Totuşi, în cadrul anchetei procurorii au stabilit că, patru zile mai devreme, victima a fost abuzată sexual şi de către acel poliţist, care a invitat minora la întâlnire. Sub pretextul că ar avea de examinat o plângere, acesta a dus fata la Inspectoratul de poliţie din Orhei, unde a violat-o în biroul său de serviciu, se arată într-un comunicat de presă de la Procuratura Generală.

Ceilalţi doi agresori au fost condamnaţi, în toamna anului 2017, la câte 4 ani închisoare, cu suspendare, după ce şi-au recunoscut integral vina şi au solicitat judecarea cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu