Polițiștii de la vama Nădlac au prins șapte irakieni și afgani, printre care și un copil de cinci ani, ascunși de un bulgar (VIDEO)

Embed:

Polițiștii de frontieră de la vama Nădlac au prins șapte irakieni, iranieni și afgani, printre care și un copil de cinci ani, ascunși de un bulgar sub platforma autoutilitarei pe care o conducea, pentru a-i scoate ilegal din România și a-i duce în Ungaria, scrie libertatea.ro.

Șoferul bulgar, aflat la volanul unei autoutilitare care transporta o platformă, a fost oprit pentru control la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota. Polițiștii de frontieră i-au controlat mașina și au intrat la bănuieli când au văzut că platforma este mult prea înaltă. Controlând mai bine, polițiștii de frontieră au găsit un loc special amenajat în podeaua platformei, unde stăteau înghesuiți șapte cetățeni străini, cărora bulgarul le promisese că îi duce în Ungaria.

Trei dintre migranți sunt irakieni, alți trei sunt iranieni şi unul este afgan, iar printre ei era și un copil de cinci ani. Cei șapte migranți le-au spus polițiștilor că voiau să treacă fraudulos frontiera din România în Ungaria, pentru a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen.

”În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că cei în cauză sunt trei cetăţeni irakieni, trei cetăţeni iranieni şi un cetăţean afganistan cu vârste cuprinse între 5 şi 28 de ani. La cercetări, conducătorul nu a dorit să facă declaraţii”, potrivit Poliției de Frontieră.

Șoferul bulgar, care a refuzat să dea declarații în fața polițiștilor, s-a ales cu dosar penal pentru trafic de migranţi și ar putea primi o pedeapsă între 3 și 10 ani de închisoare.

http://content.jwplatform.com/previews/XOEtJuyI-LnVs3abX 

Și migranții care i-au cerut bulgarului să îi ducă în Ungaria sunt cercetați pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, faptă pentru care pot primi o pedeapsă între 6 luni și 3 ani de închisoare sau amendă.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu