Polițiștii au găsit oseminte umane în zona zero a erupţiei vulcanului Fuego din Guatemala

Poliţia Naţională Civilă a informat luni despre localizarea a ''nouă oseminte umane'' în zona zero a erupţiei Vulcanului Fuego, care a provocat moartea a 113 persoane şi 329 de dispăruţi, scrie agerpres.ro.

Potrivit poliţiei, rămăşiţele umane erau acoperite de lavă şi au fost dezgropate şi transferate la morga temporară instalată de Institutul naţional medico-legal (Inacif) la Escuintla.

Serviciul medico-legal, care deocamdată a identificat 85 de persoane dintre cele aproximativi 200 de cazuri transferate, se va ocupa de identificarea rămăşiţelor umane.

La 3 iunie, Vulcanul Fuego a înregistrat una dintre cele mai puternice erupţii din istoria sa, soldată cu cel puţin 113 morţi şi circa 329 de dispăruţi.

Potrivit martorilor, mulţi oameni au murit după ce au fost surprinşi pe câmp, rămânând îngropaţi în cenuşă, iar numărul victimelor ar putea fi mult mai mare.

Aproape 2 milioane de persoane au fost afectate de erupţia vulcanului Fuego, care a provocat de asemenea pagube materiale de proporţii.

Vulcanul Fuego a mai erupt în 2012, când a aruncat lavă şi cenuşă la aproape 5.000 de metri înălţime.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu