"Politicieni iresponsabili". Experţii spun de ce Blocul politic ACUM evită să-şi asume formarea unei majorităţi parlamentare

Embed:

Imitarea activităţii politice şi declaraţii populiste. Astfel pot fi calificate acţiunile deputaţilor blocului politic "ACUM" după alegerile parlamentare din 24 februarie. De aceasta părere sunt analiştii politici invitaţi, aseara, la emisiunea "În centrul atenţiei" de la Publika TV.

Experţii consideră că deputaţii blocului politic "ACUM" evită să-şi asume formarea unei majorităţi parlamentare pentru că nu au soluţii concrete pentru problemele ţării.

"Ei sunt politicieni iresponsabili care nu-şi doresc să-şi asume guvernarea şi nici nu vor fi capabili să facă acest lucru. Timp de trei ani, guvernarea democrată a ridicat destul de sus acest nivel în ceea ce priveşte proiecte de infrastructură, drumuri, locuinţe", a menţionat Vitalii Andrievschii, politolog.

"Ei au fost pregătiţi pentru faptul că nu vor participa la guvernare, de aceea trebuie să le tratăm acest joc şi aceste declaraţii ca imitarea unei activităţi politice", a precizat Valeriu Reniţă, jurnalist.

În acest context, experţii au criticat dur declaraţiile deputatului PAS, Dumitru Alaiba, despre faptul că alegerile anticipate trebuie să fie organizate până când blocul "ACUM" va ajunge la guvernare.

"Declaraţiile lui Alaiba din start sunt absurde. Orice politician normal înţelege că alegerile anticipate nu pot fi organizate la nesfârşit. Blocul "ACUM" nu are soluţii reale pentru această situaţie de criză", a subliniat Reniţă.

"Varianta pe care o doreşte, probabil, blocul "ACUM" este organizarea alegerilor anticipate. Este o soluţie foarte scumpă, care ne va costa în jur de 100 de milioane de lei şi care oricum va menţine această incertitudine. Sunt posibile şi anumite pierderi economice pentru că nu vor veni investitori", a punctat Andrievschii.

Săptămâna trecută, ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniţă, a declarat că până nu va fi formată o coaliţie de guvernare, proiectele cu partenerii externi nu vor putea avansa.

Totodată, ministrul Finanţelor, Ion Chicu, a menţionat că Fondul Monetar ar putea amâna transferul a 40 de milioane de dolari ţării noastre în condiţiile în care Parlamentul nu este capabil să voteze un nou executiv.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu