Politicianul care şi-a făcut o cămaşă din aur de 22 karate a fost ucis cu pietre şi cuţite

Dattatray Phuge, un politician şi om de afaceri din India, care a devenit faimos în 2013 după ce şi-a comandat o cămaşă făcută din aur de 22 de karate, a fost ucis cu pietre, bâte şi cuţite de un grup de până la 12 persoane, în plină stradă.

Dattatray Phuge, care a fost dat afară din partidul său după ce se îmbrăcase în aur, administra un fond de tip "Caritas" şi fusese deja acuzat că şi-a însuşit mai mulţi bani decât i se cuveneau, scrie jurnalul.ro. Crima a fost văzută de fiul său.

Phuge, pe atunci membru al Partidului Congresul Naţionalist, mărturisea că iubeşte aurul din copilărie şi îi place să fie admirat în timp ce îl poartă.

"Unor oameni le plac maşinile de lux, mie îmi place aurul", spunea Phuge.

Pentru realizarea cămăşii, Phuge a cheltuit 235.000 de dolari. 15 aurari au lucrat în schimburi de câte 18 ore, timp de două săptămâni, pentru a realiza articolul vestimentar. 14.000 de ornamente de aur au fost cusute pe 100.000 de zale pentru ca haina să poată fi purtată ca orice altă cămaşă.

Aurul a fost căptuşit cu un material de catifea albă, pentru a sta comod pe piele. Nasturii au fost realizaţi din cristale Swarovski.

Dattatray Phuge nu s-a mulţumit să-şi poarte cămaşa fără accesorii. În ocazii speciale – nunţi sau sărbători –, indianul îşi asorta haina de 3,5 kilograme cu 10 lanţuri de aur, şase brăţări şi o varietate din cele 25 de inele pe care le deţinea, adăugând alte cinci kilograme de aur ţinutei.

Isprava lui Phuge nu a fost gustată, însă, de membrii Congresului Naţionalist, care au considerat că această opulenţă strică imaginea partidului şi l-au exclus din formaţiune.

Cămaşa de aur i-a adus indianului şi alte necazuri. Deşi Dattatray Phuge susţinea că banii necesari podoabelor i-a obţinut vânzând din terenurile familiei, partenerii săi de afaceri au început să intre la îndoieli.

Dattatray Phuge deţinea un fond de tip "Caritas", care este legal în India. Participanţii la fond livrau sume lunare într-un cont pe care Phuge îl administra. Ocazional, prin tombolă, sumele strânse erau acordate unuia dintre participanţii la fond.

În ultimul an, afacerile lui Phuge au început să meargă prost. Participanţii la fond l-au acuzat de delapidare. Mai mult, indianul a fost nevoit să-şi vândă cămaşa de aur pentru a-şi plăti nişte datorii.

Dattatray Phuge a fost ucis pe timpul nopţii, după ce o invitaţie la o nuntă s-a dovedit a fi o cursă, urmată de o ambuscadă.

Fiul de 22 de ani al lui Dattatray Phuge, care a fost martor la crimă, spune că între 10 şi 12 oameni i-au atacat tatăl, după ce a ieşit din casă pentru a merge la nunta fictivă, cu pietre, bâte şi cuţite. Cinci dintre atacatori, printre care şi un nepot al bărbatului, au fost arestaţi.

În costumaţie completă, cu tot cu accesorii, Dattatray Phuge avea pe el în jur de opt kilograme de aur.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu