Poliţia din Toronto spune că nu există nicio probă care să confirme revendicarea Statului Islamic

Poliţia din Toronto a transmis miercuri că nu există nicio probă care să confirme revendicarea de către gruparea jihadistă Stat Islamic (SI) a atacului armat soldat cu doi morţi duminică în acest oraş canadian, scrie agerpres.ro.

"În această etapă" a anchetei, "nu avem nicio probă care să permită susţinerea acestei revendicări", făcută de Stat Islamic prin intermediul organului său de propagandă, Amaq, au precizat forţele de ordine într-un comunicat transmis agenţiei France Presse.

"Vom continua să explorăm toate pistele, în special prin interogarea celor care îl cunoşteau pe (Faisal) Hussain şi prin analizarea activităţii sale pe internet, dar şi prin anchetarea istoricului său privind sănătatea mintală", a spus purtătoarea de cuvânt a poliţiei din Toronto, Meaghan Gray.

Duminică seară, la Toronto, o tânără de 18 ani şi o fetiţă de 10 ani au fost ucise şi 13 persoane rănite, dintre care unele grav, de un bărbat înarmat, de 29 de ani, identificat drept Faisal Hussain, un rezident al oraşului.

Atacatorul a tras la întâmplare asupra unor pietoni pe o arteră aglomerată din cartierul grecesc al oraşului, după care a luat ca ţintă restaurante pline cu clienţi.

Ajunsă rapid la locul atacului, poliţia a deschis focul asupra bărbatului, care a fost găsit mort câteva momente mai târziu pe o străduţă, potrivit anchetatorilor.

Potrivit familiei autorului atacului, acesta din urma suferea din copilărie de 'probleme mintale grave' pe care nu le-a putut depăşi niciodată, chiar dacă a luat medicamente şi a urmat terapii.

Însă miercuri, Amaq, organul de propagandă al grupării, a transmis că atacul a fost comis de "unul dintre soldaţii SI", care a răspuns "apelurilor de a lua ca ţintă locuitorii ţărilor coaliţiei" internaţionale antijihadiste.
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu