Poliţia din Finlanda investighează motivele atacului ucigaş dintr-o şcoală

Încă nu sunt clare motivele pentru care un bărbat a atacat marţi o şcoala profesională în Finlanda ucigând o persoană, a declarat poliţia, scrie agerpres.ro.

"În prezent, nu avem informaţii despre motive", a spus Olli Toyras de la Biroul Naţional de Investigaţii. Zece persoane au fost rănite în atac.

Poliţia crede că suspectul - un student născut în 1994 - a acţionat singur în atacul din oraşul Kuopio. El este suspectat de crimă şi încercare de omor.

Poliţia nu a reuşit să-l interogheze pe suspect, care se află în spital după ce a fost împuşcat de forţele de ordine, a precizat Toyras în faţa reporterilor.

Defuncta este o femeie, dar poliţia a refuzat să spună dacă ea făcea parte din personalului şcolii sau era elevă la Colegiul Savo. Victimele erau toate în aceeaşi clasă, a adăugat Toyras.

Suspectul a folosit o sabie în timpul atacului şi avea de asemenea o armă de foc când a fost arestat.

Cotidianul naţional Helsingin Sanomat a relatat că şapte dintre cele nouă victimele sunt femei, restul bărbaţi. Ele au vârsta cuprinsă între 15 şi 45 de ani.

Drapelele au fost coborâte în bernă la această instituţie de învăţământ.

Marţi, poliţia a percheziţionat apartamentul suspectului şi a confiscat un computer şi cocteiluri Molotov.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu