Poliţia de Frontieră nu mai verifică vinieta la intrarea în Republica Moldova

Poliţia de Frontieră nu mai verifică vinieta. Decizia a fost luată pentru fluidizarea traficului transfrontalier, prin micșorarea timpului de control al documentelor necesare la traversarea frontierei de stat. Această activitate, dar și alte subiecte de actualitate, au figurat în agenda unei ședințe operative, convocate de șeful Poliției de Frontieră, Fredolin Lecari.

Discuțiile au avut loc și urmare a dispozițiilor premierului Pavel Filip privind asigurarea continuă a fluidizării traficului transfrontalier.

Având în vedere că în perioada următoare se încheie sărbătorile de iarnă, se vor menține creşteri ale traficului la frontieră, în special pe sensul de ieșire din R. Moldova, cauzate de numărul mare de conaționali care pleacă la muncă peste hotare.

Pentru evitarea aglomerărilor, se reiterează recomandarea către călători de a tranzita toate punctele de trecere existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.

În acest sens, Poliția de Frontieră a venit cu propunerea, care a fost susținută de reprezentanții Ministerului Economiei și Infrastructurii, de a elabora mai multe indicatoare rutiere de orientare și informare a persoanele despre căile de acces spre unele puncte de trecere.

Necesitatea instalării acestora a parvenit în rezultatul analizei situației din PTF comun "Criva-Mamaliga", unde se înregistrează deseori trafic intensiv, deși în apropiere sunt PTF Larga-Kelmențî și PTF Briceni-Rossoșani, care nu semnalează un flux majorat. Cauza ar fi că sistemul de navigație GPS selectează cel mai apropiat punct de trecere cu Ucraina, dar și mulți din călători nu cunosc căile de acces spre aceste două puncte de trecere.

O altă inițiativă pusă în discuție este suplimentarea numărului de funcții în PTF Leușeni. Ultimele date statistice arată că de la an la an numărul de persoane care traversează frontiera prin PTF Leușeni este în creștere cu 5,5%, fapt ce ar condiționa necesitatea de a mări stafful de polițiști de frontieră pentru a face față afluxului de călători și menținerea regimului.

Fredolin Lecari a punctat importanța asigurării unui mecanism de comunicare pro-activă cu serviciile de frontieră ale statelor învecinate, în special pe directiva simplificării procedurilor de control și sincronizării acțiunilor în punctele de trecere comune.

La fel, în continuare să fie folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere, în limita configuraţiei acestora, să fie utilizate toate arterele de control (intrare/ieșire), cât și aplicarea echipamentelor speciale pentru verificarea documentelor.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu