PMAN, neîncăpătoare. Trei partide şi peste 80 de ONG-uri vor să organizeze manifestaţii pe 27 martie

Embed:

Piaţa Marii Adunări Naţionale a devenit neîncăpătoare. Trei partide politice şi peste 80 de organizaţii nonguvernamentale au depus cereri să organizeze manifestaţii culturale în data de 27 martie, în centrul Capitalei.

Ghinion, însă, piaţa este ocupată de membrii Platformei "Demnitate şi Adevăr". Primăria i-a adunat, astăzi, pe toţi într-o şedinţă pentru a găsi o soluţie. 

Socialiştii susţin că au depus primii o cerere la primărie pentru a organiza manifestaţii în data de 27 martie.

"Partidul Socialiştilor are dreptul prioritar de a organiza ceva în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Acest drept ni-l rezervăm şi o să organizăm manifestaţiile noastre cultural-artistice în susţinerea ideii de scoatere din captivitatea a instituţiilor statului", a declarat deputatul PSRM VAsile Bolea.

Acelaşi drept îl invocă şi unioniştii, care vor să marcheze ziua unirii Basarabiei cu România.

"Suntem primii care am anunţat un marş pe traseul: bulevardul Ştefan cel Mare către Academia de Ştiinţe şi ulterior către Gară. Rămâne să vedem dacă cei de la DA ne vor permite să staţionăm şi în Piaţă un pic", a relatat preşedintele Platformei Civice ”Tinerii Moldovei”, Anatol Ursu.

Această doamnă reprezintă câteva zeci de organizaţii nonguvernamentale şi este convinsă că piaţa trebuie să fie cedată majorităţii:

"Propun să adunăm 8.000 de ONG-uri şi să măturăm aceşti oameni care nu au discernământ şi-şi arendează un loc al nostru sfânt, pe o mie de ani".

Autorităţile susţin că decizia le aparţine reprezentanţilor Platformei "DA".

"Platforma a intrat în manifestare non-stop, ei au dreptul să-şi desfăşoare manifestarea atât cât este anunţată", a spus angajatulPrimăriei, Vasile Pascaru.

"Suntem de acord să împărţim Piaţa Marii Adunări Naţionale astfel ca mitingul lor să se desfăşoare paşnic în centrul Capitalei aşa cum ar fi corect să fie serbată această sărbătoare", a menţionat reprezentantul Platformei ”Demnitate şi Adevăr”, Liviu Vovc

Din data de 6 septembrie 2015, Platforma "Demnitate şi Adevăr" şi-a instalat corturi în Piața Marii Adunări Naționale şi de atunci protestează non-stop. Autorităţile au anunţat anterior că protestele au costat bugetul de stat peste 9 milioane de lei.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu