Ploile "au săpat" o gaură de 500 de mii de lei în bugetul raionului Briceni

Embed:

Aproximativ 400 de metri de drum din oraşul Lipcani, raionul Briceni, a fost distrus de ploile torenţiale de la sfârşitul săptămânii trecute. Apele au spălat prundişul, iar pe alocuri pământul s-a surpat şi s-au format şanţuri de aproximativ un metru adâncime.

Brusc, localnicii au devenit precauţi:

"Este periculos, pe acest drum merg copii, bătrâni. Iată am adus şi am aruncat pietre aici, ne temem să nu cadă copiii aici, animalele".

"În mahalaua asta nu pot ieşi 20 de maşini. Salvarea nu poate să vină. Merg prin grădini pe la vecini şi chem salvarea la drum".

"A fost în mahala o înmormântare şi oamenii au fost nevoiţi să treacă pe la vecini prin curte nu au putut să meargă pe acest drum".

Primarul localităţii, Evgheni Dumenko, promite că săptămâna viitoare gropile vor fi astupate: "Undeva la 82 de mii o să ne coste reparaţia acestui drum şi în plus vor face o chiuvetă de 100 de metri pentru evacuarea apei. Ar trebui să fie construită o chiuvetă de beton. La momentul de faţă primăria oraşului Lipcani nu dispune de aceşti bani".

Pentru reparaţia capitală a drumului este nevoie de aproximativ 500 de mii de lei. Guvernul va aloca din Fondul Rutier peste 24 de milioane de lei pentru întreţinerea unor sectoare de drumuri locale. Decizia va fi luată în cadrul unui consiliu al Fondului Rutier. 

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu