Ploi torenţiale în sud-vestul Statelor Unite. Autorităţile au decretat stare de urgenţă

Embed:

Sud-vestul Statelor Unite se confruntă cu inundaţii istorice. Uraganul Norbert a adus ploi torenţiale, iar mai multe zone s-au pomenit sub ape. Cea mai gravă situaţie este în Arizona, unde autorităţile au decretat stare de urgenţă. Cel puţin doi oameni au murit.

În unele regiuni, viiturile au depăşit patru metri înălţime, iar drumurile s-au transformat în adevărate râuri.

Situaţia este critică în statul american Arizona, unde toate şcolile au fost închise. 10.000 de oameni au rămas fără energie electrică în oraşul Phoenix.

"Noaptea trecută, în oraşul Phoenix şi în întreaga regiune au fost înregistrate ploi, aşa cum nu ai mai fost în o sută de ani. Străzi, parcuri, canale şi case au fost inundate, iar majoritatea rămân sub ape", spune primarul oraşului Phoenix, Greg Stanton.

O femeie a murit, după ce a rămas blocată în maşină. O altă persoană a murit, de asemenea, înecată.
Inundaţii de proporţii au fost înregistrate şi în statul Nevada, unde 200 de copii au rămas blocaţi într-o şcoală.

Crucea Roşie s-a implicat în operaţiunile de salvare. Şi în Virginia, 35 de copii au fost evacuaţi dintr-o grădiniţă, înconjurată de ape.

Meteorologii avertizează că ploile torenţiale nu vor conteni în următoarele zile.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu