Ploaie de goluri la futsal. Echipa naţională a Republicii Moldova a câştigat ambele amicale cu reprezentativa Bulgariei

Embed:

Echipa naţională de futsal a Republicii Moldova continuă pregătirile intensive pentru preliminariile Campionatului European din 2022. Discipolii lui Vladimir Vusatîi au disputat două meciuri amicale cu reprezentativa Bulgariei la Futsal Arena FMF din comuna Ciorescu.

În prima partidă, naţionala de futsal a ţării noastre s-a impus clar, scor 5-1, iar în a doua a obţinut o victorie la limită. Conduşi cu 1-2 la pauză, moldovenii au revenit în forţă în repriza secundă şi au triumfat, scor 3-2. Golurile "tricolorilor" în meciul de aseară au fost marcate de Cristian Obadă, Sergiu Tacot şi Andrian Laşcu.

"Eu spun că azi am jucat mai bine, dar mingea nu a intrat în poartă. Au fost două meciuri de verificare, în care ne-am propus să exersăm ceea ce facem la antrenament şi sunt foarte binevenite aceste două meciuri pentru noi", a afirmat jucătorul de futsal, Cristian Obadă.

În ianuarie, Republica Moldova va găzdui partidele primei runde a preliminariilor Campionatului European din 2022 şi va juca într-o grupă cu Anglia şi Israel.

"Unii spun că avem o grupă uşoară. Eu aş spune că e destul de complicată. Am jucat cu Israel mulţi ani în urmă şi am făcut egalt. Am jucat şi cu Anglia demult şi nu avem prea multe informaţii despre ei, dar jucăm acasă şi trebuie să fim încrezuţi", a spus jucătorul de futsal, Sergiu Tacot.

"Cred că nu suntem obligaţi, dar vom face tot posibilul să ne calificăm de pe primul loc. Sunt echipe accesibile. Am avut noroc că suntem clasaţi mai bine în topul mondial şi, la tragerea la sorţi, din primul coş nu am nimerit în grupă cu o echipă naţională de top", a comunicat selecţionerul, Republica Moldova, Vladimir Vusatîi.

Dacă se va clasa pe primul loc, Republica Moldova va accede în faza grupelor principale din preliminarii, în care va putea juca cu cele mai titrate echipe de pe continent - Spania, Italia, Rusia sau deţinătoarea trofeului, Portugalia.

loading...

Lasă un comentariu