Ploaia nu i-a împiedicat pe militari să iasă la repetiții: Sunt emoţii, dar sunt controlate

Militarii se pregătesc de zor pentru parada care va marca 25 de ani de independenţă. În această dimineaţă, soldaţii au scos peste 30 de unități de tehnică militară și sisteme de armament pe traseul Chişinău - Leușeni. La repetiţii au fost utilizate şi complexe de armament, printre care mitraliere, aruncătoare de mine şi tunuri antiaeriene. 

"Emoţii e normal să fie. Dar sunt nişte emoţii controlate. Cred că o să iasă exact aşa cum trebuie să fie, la cel mai înalt nivel şi va fi demn de Armata Naţională", a spus un militar.

Ploaia nu i-a împiedicat pe militari să iasă la repetițiile, programate pentru ora 08.00. Unitățile de tehnică militară au mers în coloană exact așa cum vor face în data de 27 august în Piața Marii Adunări Naționale din Capitală.


Printre unităţile de tehnică militară sunt şi vehiculele care au participat la misiuni speciale în alte țări, cum ar fi România, Polonia și Germania. Unele au câte 20 de ani. Cea mai nouă este din 2009.

"Unele din ele sunt cu destinaţie specială pentru transportarea atât a efectivului, cât şi pentru transportarea sistemelor de armament de diferite tipuri. Aceste unităţi de tehnică sunt fabricaţie americană. Ele sunt fabricate pentru a îndeplini misiuni în diferite condiţii de anotimp", a spus şeful adjunct Direcţia Logistică a Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, Andrei Camerzan.

Pentru prima dată la paradă va participa şi Maria Golban, studentă în anul patru la Academia Militară "Alexandru cel Bun”.

"Emoții au fost de la început, în primele zile când veneam la antrenamente, acum deja m-am obișnuit. Normal că e ceva nou pentru mine, fac anul acesta stagiul în batalionul 22 și sigur că învăț foarte multe lucruri noi", a spus studenta.

Repetiţii cu tehnica militară vor avea loc în fiecare zi de miercuri şi vineri, până în data de 19 august.

La parada militară care va marca 25 de ani de independenţă vor participa şi contingente de militari din străinătate.

 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu