Ploaia cu grindină a făcut ravagii în zeci de localităţi. Unii oameni s-au trezit fără recolte

Embed:

Zeci de localități fără lumină și acoperișuri distruse. Ploaia torențială cu grindină a făcut ieri ravagii în nouă raioane. În acest moment, toate localitățile sunt conectate la rețeaua de curent.

Nicolae Ungureanu din satul Coşcodeni, raionul Sângerei, are trei hectare de prune. Peste noapte, bărbatul s-a trezit cu jumătate din recoltă compromisă de ploi.

"Anul acesta roada la hectar s-a prevăzut şi este mai mare faţă de anul trecut, dar din cauza ploilor şi a secetei care ne-a afectat anul acesta, sinecostul producţiei este foarte mare. Deci, deja noi avem la fiecare kilogram de prune colectat, un leu pierderi", a spus bărbatul.

Acum, producătorul riscă să rămână în pierdere.

"Roada de pe jos nu ştim unde să o realizăm. Chiar şi cei care ne dau un preţ foaret mic la uscare, în jur de un leu, nici ei nu vor să o colecteze", a mai adăugat el.

Drumurile care duc spre terenurile agricole ale locuitorilor satului Coşcodeni au fost spălate de ape şi au devenit impracticabile din cauza noroiului.

"Apa face canale şi-i greu de umblat, mai ales cu copiii, cu nepoţii. Prin ogradă mai facem noi cu puterile noastre, dar drumurile".

"Nici cu transport nu se poate de venit, sunt gropi. Nu-i distanţă mare de la şosea, însă e greu. Ieşim în caloşi, în bote până mai încolo, în centru".

"Fără acesta nu mă pot porni, fără băţ. Aici se ţine glod. Nu te poţi încălţa cu altceva. Mergem mai încet, să nu alunecăm".

Iar în satul Prepeliţa, raionul Sângerei, ploia a deteriorat acoperişurile ale 12 case. 

"A rupt și partea asta și la mijloc și într-un colț, a aruncat totul peste baie, sacii cu grâu i-a udat toți, uite e plin cu apă, nu-i mai faci nimic".

"Când a venit un vânt în partea asta mi-a rupt copacul acesta, mi-a fărâmat poarta în partea aceea".

"Eu, personal, am nimerit într-un vârtej de apă, mi-a fost foarte frică, îmi zbura umbrela, geanta din mână, iar pe drum nu aveai la cine apela pentru ajutor".

Primarul localităţii spune că pagubele provocate de ploi sunt de aproape şase mii de lei.

"Avem bani care s-au tranferat la magazin, unde oamenii îşi cumpără ardezie", a zis primarul satului Prepeliţa, Vasile Pânzari.

Publika.md aminteşte că nici Capitala nu a scăpat fără pagube. Pe strada Pietrarilor, un copac a căzut peste un bloc şi a spart geamurile mai multor apartamente. Iar circulația pe strada Pan Halippa a fost blocată zeci de minute, după ce mai multe crengi au căzut peste liniile de troleibuz.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu