Ploile au făcut DEZASTRU în ţară. Mai multe gospodării inundate, localităţi fără lumină şi maşini blocate în stradă

Embed:

Ploaia puternică din după-amiaza zilei de ieri a făcut ravagii în mai multe localităţi din ţară. Cele mai afectate au fost satele Călmățui, Bujor, Fundul Galbenei și Horăști din raionul Hâncești unde a fost grindină. Alte nouă localităţi din raioanele Ialoveni, Criuleni, Anenii Noi, dar și municipiul Chișinău au rămas parţial fără curent electric.

În Capitală, în doar o oră cât a durat ploaia, pe strada Uzinelor, s-a format un adevărat lac. Nivelul apei a crescut cu câţiva metri, iar un magazin care se afla în subsolul unei clădiri, a fost inundat.

Când a început să se acumuleze apa, în interior se aflau două persoane care au avut nevoie de ajutor. Echipele de pompieri venite la faţa locului au pompat aproape 20 de tone de apă.

''Pompăm apa. Am pompat apa la nivelul acela ca să poată fi deschisă uşa. Când am deschis uşa, omul a ieşit, l-am eliberat'', a spus Oleg Martâniuc, pompier.

În ajutor au sărit şi oamenii care muncesc în apropiere.

''Am venit să ajut că în fiecare zi vin în magazinul acesta şi fac cumpărături."

Şi transportul a circulat cu dificultate pe mai multe străzi. Din cauza puhoaielor, troleibuzele de pe cinci linii au fost oprite.

''- Intră apă în troleibuze şi nu putem să mergem. - Cât timp staţionaţi.- Avem 20 de minute.''

Iar mai mulţi conducători auto au avut nevoie să-şi evacueze maşinile care s-au defectat după ce s-au umplut cu apă.

''S-a defectat. - Cum aţi ieşit. - M-au ajutat pompierii. O să vedem acasă ce s-a întâmplat. E ceva electronic. ''

Unii şoferi şi-au pierdut prin apă plăcuţele de înmatriculare de la automobile.

''Numărul l-am pierdut. - Când aţi observat că nu este. - Nu demult, la circa o sută de metri de aici.''

Şi trecerea subterană din preajma magazinului Unic a fost inundată. Apa a ajuns până la gleznele trecătorilor.

20 de autospeciale şi peste 70 de muncitori ai Regiei EXDRUPO au intervenit pentru a remedia situaţia.

''Am intervenit, practic, în tot oraşul. Regia EXDRUPO este mobilizată la maxim, la moment'', a declarat Adrian Boldurescu, director ''EXDRUPO''.

Potrivit informației preliminare nu au fost raportate victime. Prejudiciile materiale cauzate de precipitații urmează să fie estimate.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu