Plimba vacile cu Mercedes-ul. Şoferul a fost dus imediat la poliţie

În orășelul Cupcini din raionul Edineț, polițiștii au observat un vehicul de model "Mercedes", în remorca căruia se aflau 5 bovine. Șoferul, în vârstă de 30 de ani, originar din Sângerei, a fost somat să oprească unitatea de transport pentru verificarea actelor pentru animalele transportate.

Bărbatul nu a putut prezenta polițiștilor actele de proveniență ale vitelor. Drept urmare, acesta a fost condus în incinta Inspectoratului de poliție Florești pentru verificări.

Incidentul s-a întâmplat joi la ora 19.00.

În alt caz, în jurul orei 2:30, la intersecția străzilor N. Testemițeanu și Grenoble, polițiștii au somat să oprească o unitate de transport de model "Mercedes", care avea semne vizibile de supra-încărcătură. La volanul mașinii se afla un bărbat în vârstă de 36 de ani, originar din raionul Leova.

În urma verificării secției marfare, inspectorii au depistat  aproximativ 1 000 kg de carne de bovină.

Șoferul nu avea asupra lui actele de proveniență a mărfii, certificatele de conformitate și cele de calitate ale produsului. În aceste condiții, bărbatul a fost condus la Inspectoratul de poliție din sectorul Centru al capitalei pentru explicații.

Cazurile sunt cercetate de către Poliție. Dacă șoferii nu vor prezenta organului de resort actele necesare, aceștia riscă o amendă în mărime de  3 000 de lei cu confiscarea mărfii.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu