PLDM şi PLR vor referendum în ziua alegerilor parlamentare

Embed:

Liberal democraţii şi liberal reformatorii doresc organizarea unui referendum republican în ziua scrutinului parlamentar din 30 noiembrie. Deputaţii PLDM şi cei al PLR cheamă alegătorii să se pronunţe pentru modificarea Constituţiei, astfel încât şeful statului să fie ales şi demis direct de cetăţeni.

Cele două fracţiuni le-au cerut magistraţilor Curţii Constituţionale să spună dacă iniţiativa lor este sau nu constituţională.  Ulterior, deputaţii vor propune spre examinare Parlamentului un proiect de hotărâre în acest sens. Într-un comunicat de presă, Partidul Democrat a subliniat că este pentru alegerea directă a președintelui țării.

În același timp, democrații au precizat că este nevoie de o analiză a tuturor propunerilor de modificare a Constituției și de implicarea întregii societăţi, nu doar a liderilor politici.  Potrivit Codului Electoral "referendumul republican nu poate fi organizat cu 60 de zile înainte şi după ziua desfăşurării alegerilor parlamentare".  

Moldovenii au mai fost chemaţi la urne să spună dacă vor sau nu ca şeful statului să fie ales direct de popor în  septembrie 2010. Referendumul a eşuat însă din cauza prezenţei reduse la vot.  

Comentatorii politici spun însă că iniţiativa celor două fracţiuni este una speculativă. "Acest referendum este inoportun să fie în aceeaşi zi cu alegerile parlamentare, deoarece ar perturba mersul alegerilor. E nevoie de discutat o platformă comună de a actualelor componente ale coaliţiei pro-europene MUSCĂ , apoi după alegeri să fie identificate modificări substanţiale la Constituţie", a concluzionat analistul politic, Roman Mihăieş. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu