Platon va fi eliberat? Năstase promite că va salva deţinuţii politici, la două zile după ce Gofman a anunţat cât ar fi achitat Platon

La doar două zile după ce Mihail Gofman a scris pe Facebook că deţinutul Veaceslav Platon se pregăteşte de eliberare, iar acest fapt l-ar fi costat 10 milioane de dolari SUA, candidatul Blocului ACUM Vasile - Andrei Năstase declară că atunci când va deveni deputat, va salva deţinuţii politici din penitenciarul nr. 13.  

În data de 14 septembrie, fratele mai mare a liderului PPDA, Vasile - Andrei Năstase, s-a lansat oficial în campania electorală pentru parlamentarele din 20 octombrie. În mesajul său, Vasile - Andrei Năstase a declarat: 

"Voi veni cu un proiect de lege legat de dosarele politice, de dosarele de rezonanţă ale tuturor celor, care au fost încarceraţi în penitenciarul nr.13"

CITEŞTE ŞI: Subaltern la Guvern, dar şi în familie. Fratele mai mare a Ministrului de Interne anunţă iniţiative care ar trebui să iasă din biroul lui Andrei Năstase

Pe de altă parte, în data de 12 septembrie, fostul șef-adjunct al Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor din cadrul Centrului Național Anticorupție Mihail Gofman a scris pe pagina sa de Facebook că rider-ul nr. 1 din CSI Veaceslav Platon ar putea fi extrădat în Ucraina, iar pentru asta ar fi achitat 10 milioane de dolari SUA reprezentanţilor din actuala guvernare. 

"Se pare că următorul PAS este “o nouă tranșă” platonică spre noii lideri de la guvernare, pentru ca Platon să se bucure de extrădarea sa în Ucraina. Am informaţie de la « butonul roşu » că o astfel de decizie “platonică” ar costa 10 milioane de dolari SUA.
Cineva în doar câteva luni și doar în baza “unui client” a devenit mai bogat cu multe milioane exprimate în valută americană.", a scris Gofman. 

PUBLIKA.MD aminteşte că pe data de 22 iunie 2019, imediat după ce la putere a ajuns alianţa Kozak ACUM-PSRM, în presă a apărut informația precum că Platon este gata să achite 5 milioane de dolari pentru eliberarea sa. Ulterior, jurnaliştii au scris că Veaceslav Platon a dublat suma şi este gata să achite 10 milioane de dolari SUA, 

 

Lasă un comentariu