Plătesc mai mult decât consumă! Locuitorii din Durleşti se plâng pe facturile exagerate la apă

Embed:

Plătesc mai mult decât consumă. Zeci de locuitori din Durleşti sunt revoltaţi că au primit facturi umflate la apă, chiar şi de 50 de ori. Asta pentru că în chitanţe le-a fost adăugat un consum suplimentar de apă. Totul din cauza unor datorii ale Regiei Locativ Comunale, acumulate pe parcursul a 15 ani.

Acum, oamenii sunt nevoiţi să achite datoriile din propriul buzunar. 

Agrepina Samahvalova locuieşte doar cu soţul său într-un apartament cu o singură cameră, pe strada Chimiştilor. Femeia spune că au consumat luna trecută doar un metru cub de apă. În factură, însă, au fost indicaţi 56 de metri cubi în plus.

" 514 lei, iar pensia mea este 800 de lei, fără doi lei. De unde să iau atâţia bani doar pentru apă. Celelalte facturi cine le va plăti? De unde să iau atâţia bani?", a spus Agrepina Samahvalova.

În aceeaşi situaţie sunt şi alte zeci de familii din Durleşti. Oamenii sunt revoltaţi de faptul că sunt obligaţi să plătească pentru apa pe care nu au consumat-o.

"Am primit factura şi tare m-am mai bucurat. 35 de cuburi mi-au pus în plus", a spus o femeie.

Oamenii au cerut explicaţii de la furnizorul de apă şi de la gestionarul blocului, dar nu au primit nici un răspuns concret.

"Am apelat şi mi-au spus că contoarele sunt vechi, am schimbat contoarele. Iarăşi, vreo două luni n-am plătit şi luna trecută iar mi-a venit", spune o locuitoare, indignată.

Regia Locativ Comunală Durleşti datorează Întreprinderii Apă Canal peste 2,5 milioane de lei.

Reprezentanţii primăriei spun însă că nu sunt de acord cu aceste restanţe şi au dat în judecată furnizorul de apă.

Ana Loba, contabila Regiei Comunale Durleşti, spune că surplusul de apă a fost adăugat în facturi de întreprinderea "Infocom".

"Din mai, am reziliat contractul cu Infocom şi ei acum fac ce vor, sub dictatura Apei Canal. Cel mai principal că tot trimit locatarii la noi, să se clarifice cu noi", a spus Ana Loba.

Pentru a nu suporta cheltuieli în plus, unii locuitori din Durleşti au început să încheie contracte direct cu furnizorul de apă.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu