Planuri NOI pentru Constantin Ţuţu. Declaraţia fostului luptător K-1 (FOTOREPORT)

Embed:

Constantin Ţuţu se va implica mai activ în politică şi se va ocupa mai intens cu dezvoltarea propriului club de K-1.

Acestea sunt, în mare, planurile de viitor ale sportivului care şi-a anunţat recent retragerea din activitate. Ţuţu a cedat fără luptă centura de campion mondial în categoria de 85 de kilograme, versiunea KOK, lui Aurel Ignat.

"Vreau să vă spun că planurile mele de viitor sunt legate de clubul meu, o să fiu alături de colegii mei din club, o să fac sport. Bineînţeles, dacă o să fie nevoie, o să-l ajut pe Aurel, o să vină să se antreneze aici în club, cu mare plăcere poate să o facă", a declarat fostul luptător K-1, Constantin Ţuţu.

"A fost o decizie luată la rece. Asta a fost situaţia. Nimeni nu a avut încredere în aptitudinele noastre, dar am avut tupeu şi credinţa de a ridica nivelul acestui gen de sport, K-1", a relatat antrenorul Nicanor Trocin.

Constantin Ţuţu este în prezent deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea PDM. El este cel mai titrat luptător K-1 din ţara noastră, reuşind să câştige 6 centuri de campion, versiunea KOK.

De-a lungul carierei Ţuţu a disputat 31 de partide, a obţinut 28 de victorii şi a suferit 3 înfrângeri.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu