Planul lui Platon pentru Moldova: Bănci închise și imposibilitatea de a plăti salariile și pensiile

Embed:

Bănci închise, bancomate nefuncționale și imposibilitatea de a plăti salariile și pensiile. A fost planul pentru Moldova al raiderului numărul unu din CSI, Veaceslav Platon. O înregistrare audio în care acesta le spune avocaților săi că a dorit să falimenteze sistemul financiar-bancar și să paralizeze întreaga țară a fost publicată de zeppelin.md. Aceasta a fost expertizată, iar rezultatele au arătat că vocea este a lui Platon.

Planul urma să fie pus în aplicare după Summitul de la Vilnius din noiembrie 2013, când a fost parafat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, înainte de alegerile parlamentare. Totul a fost pus la cale de serviciile speciale rusești care l-au racolat pe Veaceslav Platon încă din 1991.

"Eu am putut face aşa încât să fiu șef peste toată țara. Eu am putut face ca băncile să nu funcționeze. Moldova, pur și simplu, avea să se oprească în loc. Bancomatele erau să fie blocate, oamenii n-ar fi putut să-și retragă banii, nu era posibil să fie efectuate transferuri", a spus Veaceslav Platon. 

Potrivit jurnaliștilor de la zeppelin, cu banii spălați din Rusia prin Laundromat, Platon a acaparat începând cu 2010 rând pe rând, mai multe bănci, inclusiv o treime din acțiunile Băncii de Economii, bancă aflată sub control de stat. Fiecare dintre ele a devenit mașinărie de spălat bani murdari.

Paralel, raiderul numărul unu din CSI a pus mâna şi pe 90 la sută din piaţa de asigurări din Republica Moldova. Astfel, din august 2013, serviciile speciale ruseşti deţineau sub control peste 90 de procente din sistemul bancar al țării noastre.

Totul era gata pentru destabilizarea ţării şi pentru reîntoarcerea Moldovei în sfera de influență a Kremlinului.

"Eu, pur și simplu, nu am reușit să duc planul la bun sfârșit. Puteam să fac aşa încât să fiu de neatins. Nu am reușit. Au apărut probleme și toți s-au oprit, cu alte cuvinte nu m-au lăsat", a mai spus Platon. 

Chiar înaintea alegerilor parlamentare din 2014, BEM a revenit sub controlul statului, iar BNM a instituit administrare specială la BEM, UniBank şi Banca Socială, preluînd gestiunea băncilor fraudate de Ilan Șor.

Prins în capcană, potrivit zeppelin, Șor a trădat serviciile speciale ruseşti şi a turnat întreaga schemă serviciilor de la Chişinău.

În iunie 2015, Rusia a pierdut total controlul asupra sistemului financiar-bancar moldovenesc. Și asta pentru că BNM a introdus administrare specială la VictoriaBank, controlată de ginerele unui general KGB, dar și la Moldindconbank și MAIB, controlate de Platon.

Jurnaliștii de la zeppelin au mai scris că sutele de milioane de dolari scoase prin sistemul bancar moldovenesc stau în conturile off-shore-urilor din 732 de bănci, din 96 de ţări din lume.

Periodic, acestea sunt distribuite celor mai tari case de avocatură, companiilor de consultanţă şi de lobby, ONG-urilor, activiștilor civici şi propagandiștilor din mass-media, dar şi unor politicieni şi partide politice de la Chişinău.

Primarul de la Orhei a reacţionat pe Facebook după ce informaţia a apărut în presă. El a scris că "în sfârşit, s-a confirmat că Platon urma să blocheze și să distrugă întregul sistem bancar. Şor a mai scris că Platon a avut de gând să facă o revoluție economică.

Dacă s-ar fi întâmplat asta, în câteva zile, ar fi început un război civil, iar la putere ar fi venit Renato Usatîi şi susţinătorii lui, a mai notat Şor, care s-a arătat convins că Platon nu a lucrat doar o lună la acest plan.

Veaceslav Platon a fost reţinut la Kiev, acum doi ani, de serviciile speciale ucrainene, după ce a fost dat în căutare internaţională de autorităţile moldoveneşţi. 

Ulterior, acesta a fost extrădat, iar justiția din Moldova l-a condamnat în aprilie 2017 la 18 ani de închisoare pentru escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari în dosarul fraudei de la Banca de Economii.

La sfârșitul anului trecut, acesta a mai primit 12 ani de pușcărie pentru escrocherie în proporții deosebit de mari și corupere activă într-un dosar de prejudiciere a unor companii de asigurări.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu