Planul B: Japonia îşi contruieşte o capitală de rezervă, de frica unui dezastru natural

Îngrijoraţi de dezastrul pe care un cutremur puternic l-ar avea asupra capitalei, japonezii s-au gândit să cloneze oraşul. Autorităţile de la Tokyo au prezentat un plan prin care vor să contruiască un oras de back-up, funcţional, dar care ar urma sa fie un oraş fantomă, care va fi folosit doar în cazul unui dezastru, scrie incont.ro.

Proiectul urmează să se ridice la aproape 500 de kilometri la vest de Tokyo, pe o suprafaţă de 1.236 de acri. Orasul va fi construit cel mai probabil în locul aeroportului Itami, care nu este foarte folosit şi care a fost detronat de Kansai şi Kobe. Autorităţile au în vedere şi construirea unui turn de birouri cu o inălţime de 600 de metri.

Oraşul ar trebui să găzduiască 50.000 de rezidenţi şi 200.000 de angajaţi care vor lucra în clădirile de birouri, cazinourile şi parcurile care vor fi construite. De asemenea, în noul oraş vor funcţiona şi instituţiile guvernamentale. Studiul de fezabilitate al proiectului ar urma să coste 115.000 de lire sterline.

După cutremurul de 9 grade, din martie, în urma căruia şi-au pierdut viaţa 16.000 de oameni, japonezii au devenit tot mai preocupaţi de găsirea unor soluţii în cazul unor dezastre naturale severe.

Deşi capitala Tokyo, care are o populaţie de peste 12 milioane de locuitori, nu a fost printre oraşele cel mai afectate de cutremur, alimentarea cu electricitate şi cu apă a fost oprită. Capitala Japoniei a fost distrusă aproape în totalitate de un cutremur în 1923.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu