Plante de cânepă, depistate de polițiști la domiciliul unui bărbat suspectat de comiterea unui furt

Embed:

Oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliul unui bărbat în vârstă de 50 ani, originar din satul Sireţi raionul Străşeni, suspectat de comiterea unui furt în luna iulie curent.

În rezultatul perchezițiilor, polițiștii au depistat și ridicat obiecte sustrase și/sau folosite la comiterea infracțiunilor, plante de cânepă, 350-400 grame de masă vegetală uscată fărâmiţată cu miros specific semănătoare cu cânepă, precum și două sticle confecționate artizanal și destinate consumului de substanțe narcotice.

Pe piaţa neagră, valoarea drogurilor de proviniență vegetală  constituie 15 000 lei.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru săvârșirea infracțiunii de furt, iar suspectul riscă amendă în mărime de la 32 500 până la 67 500 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 4 ani.

Lasă un comentariu