Plantaţie de viţă-de-vie după tehnologii moderne. Ion Vieru din satul Micleşti foloseşte sistemul Pergola. Recolta, de patru ori mai mare

Embed:

Viticultorii moldoveni s-au învăţat să-şi dezvolte afacerile nu doar datorită butaşilor din soiuri moderne, dar şi prin folosirea tehnologiilor moderne.

De exemplu, utilizarea sistemului Pergola, care apără strugurii de soarele arzător, ploi şi mucegai, permite sporirea recoltei de până la patru ori. Tehnologia, folosită pe larg în Chile, Italia, Spania şi Statele Unite, la noi este încă în curs de testare.

Ion Vieru din satul Micleşti, raionul Criuleni, deja experimentează pe trei hectare noul sistem, care presupune folosire unor construcţii sub formă de arce, de care sunt legate viile.

"Calitatea se păstrează, nu este afectată de soare şi de ploi, curenţii de aer care circulă îi permite să păstreze strugurii într-o calitate mai bună", a spus Ion Vieru, agricultor.

Viticultorul spune că a investit în acest sistem 900 de mii de lei. Încă 700 de mii le-a primit în cadrul proiectului USAID.

"Următoarea etapă este instalarea peliculei, doar formarea nu e de ajuns. Avem nevoie să instalăm pelicula, care va proteja de ploile de toamnă", a explicat agricultorul.

Reprezentanţii proiectului USAID spun că, deocamdată, granturi pentru introducerea acestui sistem de creştere a viilor au obţinut doar patru producători. Începând din acest an metoda va fi susţinută prin subvențiile statului.

"Noi am înaintat această propunere către Ministerul Agruiculturii şi ea a fost aprobată acum. Sistemul dat va fi subvenţionat cu 100 de mii de lei la hectar", a declarat Andrei Botezatu, specialist din cadrul proiectului USAID.

Conform datelor Asociației Producătorilor de Struguri de Masă suprafaţa totală a viilor soiurilor de masă este de 22 mii hectare.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu