Plângerea pentru defăimare, făcută de Donald Trump împotriva actriţei Stormy Daniels, a fost respinsă

Un tribunal federal din Los Angeles a respins luni plângerea pentru defăimare a actriţei de filme pentru adulţi Stormy Daniels, care îl acuză pe Donald Trump că a denigrat-o într-o postare pe Twitter, şi a condamnat-o pe femeie să plătească cheltuielile cu avocatul ale preşedintelui american, informează marţi AFP.

Stormy Daniels, care susţine că a avut o legătură cu Donald Trump între 2006 şi 2007, afirmă că a fost abordată în 2011 într-o parcare din Las Vegas de un necunoscut care a ameninţat-o că fiica ei va avea de suferit dacă ea va vorbi public despre această relaţie.

Aflată în centrul unei gherile mediatice şi juridice împotriva lui Trump, actriţa a realizat şi difuzat în aprilie anul trecut un portret robot al acestui necunoscut, pe care preşedintele american l-a ironizat a doua zi într-o postare pe Twitter: acest crochiu realizat "cu ani mai târziu, al unui om care nu există" constituie, în opinia lui, "o escrocherie absolută".

Pentru femeie, această postare pe Twitter constituie o defăimare publică în faţa celor circa 50 de milioane de abonaţi la contul de Twitter al lui Donald Trump.

Judecătorul James Otero de la tribunalul din Los Angeles, a apreciat că această plângere nu a fost una fondată. În verdictul său, a cărui copie a fost consultată de AFP, el preia din argumentele apărării lui Donald Trump, potrivit căreia această postare pe Twiter era o formulă "retorică" ce ţine de libertatea de exprimare şi nu o apreciere la adresa tinerei femei, pe numele său real Stephanie Clifford.

Stormy Daniels susţine că puţin înainte de alegerile prezidenţiale din noiembrie 2016 a fost plătită cu 130.000 de dolari pentru a păstra tăcerea în legătură cu presupusa relaţie sexuală cu Trump din timpul unui turneu de golf pentru celebrităţi, desfăşurat în 2006.

Trump a recunoscut că şi-a plătit fostul avocat, Michael Cohen, pentru această tranzacţie, însă a negat mereu că a avut o relaţie cu actriţa de filme pentru adulţi.

Pe lângă acuzaţia din care reiese că Trump i-ar fi fost infidel soţiei sale Melania, tranzacţia i-ar putea aduce lui Trump probleme în relaţia cu autorităţile. Cohen a pledat vinovat în august pentru încălcarea legislaţiei privind finanţarea campaniilor electorale.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu