”Plămânii planetei” continuă să ardă. Peste 77 de mii de incendii în pădurea amazoniană

Embed:

”Plămânii planetei” continuă să ardă. Sunt peste 77 de mii de incendii în pădurea amazoniană, iar eforturile autorităților braziliene nu par să dea rezultate. Președintele țării, Jair Bolsonaro, acuzat că a tolerat practica utilizată de fermieri de a da foc pădurii pentru a mări suprafaţa agricolă, a declarat că va mobiliza armata pentru a opri înaintarea flăcărilor.

Incendiile de pădure sunt un fenomen obișnuit în perioada secetoasă a anului. Însă ecologiștii spun că numărul neobișnuit de mare al focarelor, care a crescut cu 83 la sută față de anul trecut, demonstrează că multe incendii au fost provocate accidental sau intenționat.

”Incendiul a pornit după ce un șofer care conducea o camionetă albă a aruncat un muc de țigară pe marginea drumului. Flăcările au izbucnit rapid, pentru că iarba e uscată și s-au răspândit pe teritoriul fermei. Aproape mi-a ars tractorul.”

Pădurea amazoniană este un vast ecosistem unde trăiesc mii de specii de animale.

”E greu, multe animale au murit în aceste incendii. Jungla arde, e foarte grav.”

Mii de oameni au ieșit în stradă la Rio de Janeiro pentru a protesta împotriva lui Jair Bolsonaro, pe care nu doar ei, ci și comunitatea internațională, îl consideră vinovat de tragedia ecologică.

Mai mulți lideri mondiali și-au exprimat îngrijorarea iar subiectul incendiilor din Amazon va fi discutat şi în cadrul summitului G7, care începe azi în Franța.

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, l-a acuzat pe Bolsonaro că nu face suficient pentru stingerea incendiilor şi a avertizat că nu va semna acordul de liber schimb între UE şi MERCOSUR, organizaţie compusă din statele din America de Sud. Pădurea amazoniană produce aproximativ 20% din oxigenul planetei este adesea numită plămânul lumii.

Lasă un comentariu