Plahotniuc, despre reforma politică: Vom reduce numărul de deputați de la 101 la 61, iar cetățenii vor avea posibilitatea să retragă mandatele deputaților

Embed:

Numărul de deputați se va reduce de la 101 la 61, iar cetățenii vor avea posibilitatea să retragă mandatele deputaților atunci când aceștia i-au dezamăgit.

Sunt două propuneri a PDM privind reforma politică. Subiectul a fost discutat la şedinţa săptămânală a PDM.

Preşedintele formaţiunii, Vlad Plahotniuc a subliniat că PDM pregătește o inițiativă de organizare a unui referendum consultativ privind punctele reformei politice sus–menționate, concomitent cu alegerile parlamentare din 24 februarie anul 2019.

"Un alt subiect, abordat în ședința de astăzi ține de reforma politică, pe care noi am promis-o la Congresul Partidului Democrat în anul 2016, la care am fost ales președintele acestei formațiunii.

Încă atunci, în 2016, am declarat, citez din discursul de atunci, că reforma politică în Republica Moldova presupune optimizarea Parlamentului și a Guvernului, transmiterea reală a controlului asupra Parlamentului în mâinile poporului și identificarea pârghiilor, prin care cetățenii să-i poată sancționa pe cei, care nu își fac treaba în timpul mandatului.

Optimizarea Guvernului după cum cunoașteți am început-o deja, am implementat cu succes primele etape ale acestei reforme, iar astăzi am dezbătut cu colegii modalitățile, prin care să optimizăm și să facem mai eficient și Parlamentul.

Am ajuns la concluzia că inițiativele noastre urmează să le discutăm, în primul rând, cu cetățenii, iar dacă oamenii le vor susține, ne vom consulta cu experții, cu Comisia de la Veneția, pentru a găsi împreună forma cea mai potrivită de implementare a acestei reformei.

Prima propunere a Partidului Democrat privind optimizarea Parlamentului în cadrul reformei politice este de a reduce numărul de deputați de la 101 la 61 de deputați. Ca și în cazul reformei puterii executive, când am redus numărul ministerelor și am eliminat mai multe instituții, credem că un Parlament optimizat, bine structurat și organizat va deveni mult mai eficient, deputații vor fi mai responsabili, iar activitatea lor va fi mai ușor de supravegheat de către societate.

A doua propunere a Partidului Democrat vizează controlul cetățenilor asupra deputaților, mai exact – ca cetățenii să retragă mandatele deputaților, atunci când aceștia i-au dezamăgit când nu-i mai reprezintă în mod corect interesele oamenilor, care i-au delegat în Parlament.

Noi am evitat până acum inițierea unui referendum pe aceste teme, în primul rând, fiindcă am dorit să evităm cheltuirea banilor publici și, în al doilea rând, fiindcă prezența la referendumuri este în general foarte redusă și riscam să obținem un rezultat contestabil, care nu ar fi reflectat opinia majorității cetățenilor în Republica Moldova. Însă, odată cu petrecerea alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, apare un moment oportun pentru desfășurarea unui astfel de referendum concomitent cu scrutinul parlamentar, fără să cheltuim bani suplimentari și având certitudinea unei prezențe înalte la urne, pentru că prezența la urne, de obicei este înală.

Așadar, am decis astăzi, împreună cu colegii din Partidul Democrat astăzi, să pregătim o inițiativă de organizare și petrecere a unui referendum consultativ privind punctele reformei politice sus–menționate, concomitent cu alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 și suntem siguri că ea ne va ajuta să luăm decizii ulterioare în Parlament, unde PDM va fi prezent făcând acea reformă poltică pe care am promis-o", a spus președintele PDM, Vlad Plahotniuc.

PUBLKIKA.MD amintește că în 2016, Vlad Plahotniuca declarat că a avut mai multe discuţii cu colegii din PDM şi le-a propus să demareze o amplă campanie de consultări cu cetăţenii, cu societatea civilă, cu politologi din ţară şi din străinătate, cu importante personalităţi naţionale şi internaţionale, astfel încât să construiască împreună o platformă şi o viziune politică adaptată realităţilor pe care le trăim, situaţiei în care se află Moldova şi nevoilor pe care le au cetăţenii.

Tot atunci, Plahotniuc Vlad Plahotniuc a declarat că clasa politică din Moldova are nevoie să treacă printr-o transformare care să meargă în paralel cu reforma instituţională. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu