Plafonul de garantare a depozitelor bancare va fi majorat de la 6 000 la 15 000 de lei

Embed:

Plafonul de garantare a depozitelor, care este achitat în cazul falimentării sau lichidării forţate a unei bănci, va fi majorat de la 6.000 de lei până la 15 000 de lei. La această concluzie au ajuns astăzi membrii Comisiei Economie a Parlamentului, la o şedinţă la care au fost invitaţi şi reprezentanţii instituţiilor financiare. Responsabilii de la Banca Naţională susţin că modificările ar putea duce la micşorarea dobânzii pentru credite.

Proiectul de lege privind majorarea plafonului de garantare a depozitelor bancare va fi elaborat de membrii Comisiei Economie, dar modificările vor intra în vigoare din 1 ianuarie 2015.

''În felul acesta nu vor creşte presiunile asupra băncilor şi suma va fi majorată de la 6 000 de lei la 15 000 de lei. Cetăţenii Republicii Moldova trebuie să aibă certitudinea că banii lor sunt protejaţi şi statul garantează că ei îşi vor primi banii indiferent de circumstanţe'', a menţionat preşedintele Comisiei parlamentare pentru Economie, Veaceslav Ioniţă.

Contribuţiile băncilor la fondul de garantare este de 0,25 la sută din depozitele de până la şase mii de lei, ceea ce constituie 25 de milioane de lei. Potrivit deputaţilor, majorările nu vor fi resimţite de instituţiile financiare, deoarece în data de 31 decembrie expiră perioada în care acestea achită aproape 25 de milioane de lei statului pentru pierderile suferite în urma lichidării unei bănci comerciale.

Drept urmare, suma nu va ajunge în vistieria statului, ci în fondul de garantare. Autorităţile speră că, odată cu majorarea acestui plafon, va spori încrederea cetăţenilor în bănci.

''Odată cu creşterea acestei sume de garantare o să crească şi încrederea în sistemul bancar. O să crească volumul depozitelor atrase şi o să scadă ratele dobânzilor la depozite şi prin urmare o să crească volumul creditelor acordate la o dobândă mai mică'', a spus guvernatorul Băncii Naţionale, Dorin Drăguţanu.

Precedenta majorare a plafonului de garantare a depozitelor bancare a avut loc în 2010. Suma a fost majorată de la 4 500 la 6 000 de lei. În ţara noastră sunt garantate doar depozitele persoanelor fizice.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu