PL vrea alegeri de două zile peste hotare şi înlocuirea paşapoartelor sovietice

Embed:

Două zile de scrutin pentru alegătorii aflaţi peste hotare şi înlocuirea paşapoartelor sovietice cu cele de tip nou. Asta prevede o iniţiativă legislativă a Partidului Liberal. După ce a fost dezbătut, astăzi, la Comisia pentru Securitate, documentul a fost remis autorilor, pentru obţinerea avizelor din partea Guvernului şi a Comisiei Electorale Centrale.

"Cazurile când alegerile se desfăşurau în apartament... Cine asigură securitatea acelui apartament?", s-a arătat interesat Artur Reşetnicov.

Comuniştii contestă proiectul şi spun că deţinătorii paşapoartelor vechi nu dispun de bani ca să le schimbe. Opoziţia a criticat şi intenţia de a le oferi moldovenilor de peste hotare dreptul de a se prezenta la vot timp de două zile consecutive.

"De ce nu faceţi sistemul electronic eu nu înţeleg? Voi sunteţi la guvernare, voi aţi împărţit CEC-ul", s-a arătat indignat Reşetnicov.

"Dvs aţi avut banii necesari pentru implementarea proiectului şi nu l-aţi făcut. Şi acum practic când bani în buget nu mai sunt, acum arătaţi cu degetul la noi. De ce nu-s bani? De asta că voi i-aţi cheltuit pe altceva", i-a spus, în replică, Vlad Lupan.

Liberal-democraţii cred că schimbarea paşapoartelor trebuie să se facă doar cu acordul cetăţenilor. Ei cred că unele persoane ar putea fi împotriva înlocuirii acestor documente.

"La solicitarea şi cu acordul cetăţeanului. Dacă dumnealui nu vrea să-l schimbe şi vrea să-l aibă ca amintire", a precizat Ion Butmalai.

Proiectul prevede ca Guvernul, în termen de 10 zile, să elaboreze o strategie de înlocuire a paşapoartelor de tip sovietic. Deputaţii au propus Executivului să suporte cheltuielile pentru schimbarea actelor de identitate.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu