PL cere anunțarea alegerilor anticipate pentru revenirea la democrație și menținerea cursului european

Partidul Liberal cere revenirea la sistemul de vot proporțional și anunțarea alegerilor anticipate. Potrivit liberalilor, aceasta fiind unica soluție pentru revenirea la democrație și menținerea cursului european.

Totodată, într-un comunicat de presă, PL a solicitat renunțarea la concursul ilegal pentru procurorul general interimar, organizarea căruia nu este prevăzută în nicio lege. 

De asemenea, PL a propus să fie introdus votul anticipat și votul prin corespondență pentru Diasporă, precum și votul electronic.

"Este regretabil faptul, că guvernul nu a avut nicio reacție și nu l-a demis pe ministrul Voicu, polițist torționar de la 7 aprilie, care a declarat că vede în Rusia un aliat de încredere pe când trupele de ocupație ale acestui "aliat" staționează ilegal pe teritoriul Republicii Moldova", se menţionează în comunicatul emis de PL.

Mai mult, Partidul Liberal este indignat de faptul că Guvernul nu a reacţionat privind concertul preconizat pentru 24 august de către Igor Dodon, la care vor participa reprezentanții Dumei de Stat.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu