Pippa Middleton, sora mai mică a ducesei de Cambrdige este însărcinată

Pippa Middleton, sora mai mică a ducesei de Cambrdige, Kate Middleton, a anunțat oficial, joi, că este însărcinată cu primul său copil, scrie libertatea.ro.

Pippa, în vârstă de 34 de ani, a făcut anunțul în rubrica sa din revista Waitrose Midlleton, dezvăluind cititorilor că ea și soțul ei, James Matthews, vor deveni părinți pentru prima oară.

Mezina familiei Middleton a dezvăluit detalii despre sarcina sa, care a trecut de primul trimestru, mărturisind că nu a suferit până acum de grețuril matinale.

”Am fost o norocoasă să trec de 12 săptămâni fără greţuri dimineaţa. Am avut o sarcină normală până acum”, a relatat Pippa.

Sora ducesei de Cambrdige a vorbit și despre cum încearcă să-și schimbe antrenamnetul pentru a fi cât mai potrivit în cele nouă luni de sarcină.

”Am observat cum proporţiile corpului meu se schimbă, dar prin exerciţii şi sport voi reuşi să duc o sarcină sănătoasă şi să mă bucur de o recuperare rapidă după naştere (…) şi mai ales să pot încăpea în blugii mei preferaţi”, a spus Pippa.

Vestea că Pippa este gravidă a apărut prima dată în luna aprilie. Atunci s-a aflat că cei doi au împărtășit această bucurie cu familia și prietenii, după ce Pippa a făcut o vizită la doctor.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu