Pilotul Robert Kubica a câştigat shakedown-ul Raliului Franţei

Embed:

Fostul pilot de Formula 1, Robert Kubica a câştigat shakedown-ul Raliului Franţei. Polonezul s-a descurcat cel mai bine pe circuitul umed din Corsica. 

Rober Kubica a încheiat Shakedown-ul din Raliul Franţei în două minute şi 18 secunde. Pe locul doi s-a clasat britanicul Kriss Meeke, care a obţinut un timp mai slab cu 0,8 de secunde decât polonezul.

Podiumul a fost completat de Jari-Matti Latvala. Finlandezul a ajuns la finiş în două minute şi 20,3 de secunde. Campionul mondial în exerciţiu, Sebastian Ogier a terminat Shakedown-ul doar pe locul patru.

Raliul Franţei va lua start pe doi octombrie, în Ajaccio. Aceasta va fi cea de-a 58-a ediţie din istorie a etapei din hexagon.

În total, piloţii vor parcurge 332,73 de kilometri în regim cronometrat şi 983,8 de kilometri în total.

Cu trei etape înainte de sfârşitul Campionatului Mondial de Raliuri, lider autoritar în clasamentul piloţilor este Sebastian Ogier, cu 235 de puncte.

Pe locul doi se află Jari-Matti Latvala, cu 134 de puncte, iar podiumul este completat de Andreas Mikkelsen, cu 111 de puncte. 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu