Piese vestimentare unicat: Rochii confecţionate din baloane

Embed:

Mii de baloane şi un strop de imaginaţie. Asta a folosit o artistă din Japonia, pentru a crea piese vestimentare unicat. Rochiile costă mii de dolari şi sunt doar pentru persoanele suficient de îndrăzneţe să poarte ţinute ....transparente.

Rochiile create de Rie Hosokai reprezintă vestimentaţia perfectă pentru a atrage toate privirile la o petrecere nonconformistă. Cert este că, purtând o astfel de ţinută trebuie să te ţii cât mai departe de obiectele ascuţite.

"Baloanele, aflate pe linii verticale şi orizontale, sunt împletite. Este similar unei ţesături", a explicat Rie Hosokai.

Rochiile pot fi purtate doar timp de 24 de ore şi asta pentru că baloanele se dezumflă. Deoarece piesele vestimentare sunt unicat, iar cererea este mare, designerul le-a pus şi un preţ pe măsură: între 2.000 şi 4.000 de dolari.

Artista japoneză a vândut aproape 20 de rochii de mireasă din baloane, în ultimii doi ani, de când şi-a lansat afacerea. Cea mai scumpă creaţie vândută de designerul vestimentar a costat aproape 13.000 de dolari.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu