Piese auto destinate comercializării ilegale, camuflate printre colete (FOTO)

Angajații postului vamal Leușeni au contracarat o tentativă de contrabandă cu piese auto, ce urmau să fie comercializate ilegal pe piețele din țară.

Marfa a fost reținută la data de 24 octombrie, pe sensul de intrare în țară, urmare a verificării unui microbuz care transporta colete din Italia în Republica Moldova. După controlul fizic al compartimentului marfar al autovehicului condus de un cetățean moldovean, inspectorii vamali au depistat printre colete 41 de piese auto de diverse mărci, fără acte de însoțire.

O altă tentativă de încălcare a legislației vamale a fost relevată ce către inspectorii  aceluiași post vamal, care au reținut 7.400 de țigarete, marcate cu timbre de acciz ale Republicii Moldova. Produsele de tutungerie au fost descoperite în rezervorul GPL al unui autoturism de marca Dacia Logan, care s-a dovedit a fi modificat prin dublarea peretelui. Dacă țigările ar fi fost comercializate pe piața neagră a Uniuni Europene, acestea ar fi generat un profit de peste 1.100 de euro.

Bunuri nedeclarate au fost reținute și de vameșii de la Palanca, fiind depistate 80 kg de merișoare și stafide, ascunse în pereții portierelor și sub bara de protecție a torpedoului, într-un Mercedes Vito condus de un moldovean în vârstă de 56 de ani. Valoarea totală a bunurilor se estimează la suma de 10.000 de lei.

În toate cazurile enumerate, autoritatea vamală a dispus confiscarea loturilor de marfă și cercetarea cazurilor conform prevederilor legale.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu