Pierderi uriașe pentru Boeing. Cât a pierdut compania după prăbuşirea celui de-al doilea avion

Boeing este în picaj la burse după ce duminică s-a prăbuşit al doilea avion 737 MAX în doar cinci luni. Compania a pierdut peste 25 de miliarde de dolari din valoarea de piaţă. 60 la sută din flota mondială de 737 MAX a primit interdicţie de zbor, inclusiv în Europa, scrie digi24.ro.

Problemele cu flota mondială de modele 737 MAX nu au rămas fără efect pe bursă. Compania americană a pierdut peste 25 de miliarde de dolari din valoarea de piaţă în ultima săptămână. Cotaţia companiei s-a prăbuşit în orele de după tragedia din Etiopia, aşadar doar luni Boeing pierdea peste 10 la sută. A urmat o perioadă, scurtă ce-i drept, de revenire, dar căderea s-a accentuat după ce compania și rând pe rând tot mai mulți operatori anunțau reținerea la sol de avioanele 737 MAX.

Haideți să vedem care a fost evoluția companiei în ultimele 6 luni, pentru că știm tragedia din Etiopia este a două după ce tot un 737 MAX s-a prăbușit în Indonezia. Și vedem în noiembrie, acțiunile se prăbușeau din nou dar a urmat o revenire mai ales datorită raportărilor slabe ale rivalilor de la Airbus.

Undeva la 350 de Boeing 737 MAX se află în prezent, în flotele a 54 de companii aeriene. Administraţia Federală a Aviaţiei din SUA susţine că aeronava nu prezintă niciun risc în ceea ce priveşte zborul. Două companii aeriene din România sunt în curs de a achiziţiona avioane de acest tip. TAROM a semnat în anul trecut o comandă pentru cinci avioane noi Boeing 737 MAX 8, ce vor fi livrate în 2023. Blue Air va închiria şi va cumpăra pentru aproximativ 600 de milioane de euro 12 astfel de aeronave primele livrate chiar începând cu această vară.

Până atunci este obligatorie formarea piloţilor pentru zborul cu acest tip de avioane mai ales că au fost construite să fie cu 10 la sută mai eficiente, dar au un cu totul alt comportament de zbor.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu