"Piața Centrală", la ușa ta! O femeie din Capitală a creat o pagină de livrări

În condiţiile în care pieţele din toată ţara sunt închise, o femeie din Chişinău a creat o pagină pe o rețea de socializare cu denumirea „Piața Centrală - livrări la domiciliu”. Acolo, mai mulți producători autohtoni oferă marfă prin livrare la domiciliu. La telefon, femeia a refuzat să se prezinte şi a recunoscut că nu a discutat cu reprezentanţii Întreprinderii Municipale „Piața Centrală”.

Ea susţine că dorește să promoveze astfel produsele autohtone şi postează anunțuri de la producătorii care au servicii de livrare.

„Mulți au să fie în criză după această pandemie, considerați că aproape o lună, dacă nu două până au să-și revină și produsele se strică toate, dar noi nu avem produse normale în casă și în magazine mai exact produsele din străinătate de proastă calitate nu ne convin”. 

Producătorii spun că le convine metoda de face livrări pentru a nu da faliment.

„Având probleme foarte mari cu realizarea producției la piață, mi-o venit ideea ca să ducem producția pe la poarta cumpărătorului. Dacă kilogramul de brânză în piață e la 130 - 150 de lei, noi o vindem cu 100 de lei. Marfa, noi o verificăm, avem certificat la brânză, avem certificat de la ANSA”, a spus producătorul autohton, Anatolie Lupacesco. 

Directorul Pieței Centrale nu ştie nimic despre această iniţiativă. Ion Pîntea susţine că un site al Pieței Centrale este deocamdată în lucru.

"Noi urmează să ne adresăm către organele de poliție cu scopul de a sancționa acești agenți economici care contrar actelor normative utilizează această denumire, denumirea întreprinderii. Totodată careva pagini care folosesc denumirea Întreprinderii Piața Centrală, în mod evident duc în eroare consumatorul", a spus directorul interimar, Întreprinderea Municipală „Piața Centrală”, Ion Pîntea. 

Piața Centrală și-a sistat activitatea în 16 martie pe durată nedeterminată ca parte a măsurilor de prevenire a infectării cu COVID-19.
loading...

Lasă un comentariu