Petrecere mai puţin obişnuită în cinstea lui Viorel Mardare. Regretatul regizor ar fi împlinit 38 de ani

Embed:

Prietenii, cunoscuţii şi admiratorii regretatului regizor moldovean, Viorel Mardare s-au întrunit aseară la o petrecere mai puţin obişnuită. Ieri, când Viorel ar fi împlinit 38 de ani, zeci de oameni şi-au dat întâlnire la centrul cultural Artcor. Acolo, aceştia au servit vin, au ascultat muzica care îi plăcea regizorului şi au glumit, aşa cum obişnuia Viorel, cunoscut printre prieteni ca Posmotrel.

Prietenii lui Viorel au cântat ca în studenţie, au glumit şi au povestit istorii haioase din viaţa regizorului. Ulterior, aceștia auvizionat și primul film, pe care "Posmotrel" l-a regizat încă în anii de studenţie.

Prietenii susțin că pentru ei Viorel Mardare mult timp va rămâne în viață.

"Eu despre el nu vorbesc la trecut. Adică eu încă nu pot vorbi, poate să treacă mai mulți ani, eu îi simt prezența. Deseori pomenesc ceea ce el vorbea, glumele lui, adică felul lui de a fi", a povestit scenograful, Elena Porumbescu.

"Eu fiind destul de romantic și crezând în simboluri și în metaforă - Nu cred că el a murit. El este prezent în spectatorii care îmi spun despre activitățile în legătură cu Viorel, cum ar fi "Discoteca se amână", spoturile lui, filmele și multe altele", a spus actorul, Sergiu Voloc.

"El pe noi ne învăța să avem întotdeauna o a treia părere. Viorel a fost debater, ceea ce la făcut să vorbească foarte bine. Deci el a și scris bine, el a și vorbit bine și a făcut filme bune. Visul lui cel mai mare era să facă un film dramatic, dar atât de dramatic, încât să plângă o țară întreagă. Am plâns cu toții dar, la filmul lui".

Sora lui Viorel Maradre, Angela spune că anul trecut, când regizorul a împlinit 37 de ani, aniversarea a fost una tragică pentru familie.

"În ultima lui zi de naștere s-a întâmplat că tatăl a decedat exact în ziua lui și noi lui Viorel nu i-am zis. Nu i-am zis pentru că ne gândeam "Ani înainte va avea de serbat și se va gândi că tata a murit în ziua lui" şi anul asta deja sărbătorim fără nici tata, nici Viorel. Aș vrea împreună să răbufnim, să ne iasă puțin din durere și să îl ținem minte așa cum a fost, vesel, frumos, întotdeauna binedispus și prietenos oamenilor", a afirmat sora regizorului, Angela Mardare.

Viorel Mardare s-a stins din viață la numai 36 de ani, în luna martie a acestui an, după ce a pierdut lupta cu o formă rară de cancer. Absolvent al Facultăţii de Jurnalism, apoi Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice acesta a devenit cunoscut în ţară şi peste hotare prin filmele sale de scurt metraj și spoturile, care au adus faima întregei țări.

În 2018, Viorel Mardare a devenit laureat al Premiului Naţional. În unul din ultimele sale mesaje rostite în cadrul unei emisiuni televizate, Viorel îi îndemna pe toţi să iubească viaţa şi să preţuiască fiecare clipă.

"Nu trebuie să vrei să nu mori, dar trebuie să vrei să trăieşti. Şi cred că acesta e cel mai important lucru care trebuie gândit permanent. Trebuie să vrei să trăieşti".

Lasă un comentariu