Peste un milion de oameni s-au distrat, au dansat şi au cântat la cel mai mare carnaval de stradă din Europa

Embed:

Este sărbătoare pe străzile din capitala Marii Britanii. Cel mai mare carnaval de stradă din Europa este dedicat culturii caraibiene. Peste un milion de oameni au dansat, au cântat și au admirat carele alegorice și participanții costumați în cadrul celei de-a 54a ediții.

Prima din cele două zile ale sărbătorii plină de culoare și muzică extrem de ritmată a fost consacrată copiilor. Însă întreaga festivitate, care astăzi continuă cu ziua dedicată adulţilor, este o celebrare fastuoasă a culturii caraibiene prin mâncare, băutură, muzică și mult dans.

"Am venit la acest carnaval pentru că amalgamul de culturi ale diasporei africane este foarte frumos. Îmi place să văd aceste costume, acești oameni de diferite naționalități, care s-au adunat și dansează împreună", a menţionat o participantă la carnaval.

"Totul este foarte colorat. Costumele cu pene purtate de oameni atât de diferiți, din mai multe țări, care cred în mai multe religii. Diferite stiluri de dans se amestecă și arată foarte armonios pe această muzică", a spus un bărbat.

Carnavalul Notting Hill are loc în fiecare an, la sfârșitul lunii august. Evenimentul este un omagiu adus culturii, deliciilor culinare, muzicii şi dansului din zona Caraibelor. Această paradă este a doua ca mărime, după Carnavalul de la Rio de Janeiro.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu