Peste 80% din cântarele din pieţele din țară nu corespund normelor

Embed:

Peste 80 de procente dintre cântarele folosite în piețele din țară nu corespund normelor, iar oamenii nu pot fi siguri că vor primi cantitatea de marfă cumpărată.

Este constatarea inspectorilor Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței, care au elaborat un studiu, în baza verificărilor efectuate în perioada 2017-2018. Potrivit specialiștilor, procedura de verificare a cântarelor costa până la 300 de lei.

Ieri, inspectorii au mers într-o piaţă din sectorul Buiucani, pentru a verifica starea cântarelor.

"Eu cumpăr un kilogram de ceva, iar dvs faceți dovadă că e drept. - Noi am verificat cu 3-4 cântare de pe piață. - Dar nu e mai logic și ușor să-i faceți o verificare. - Ar fi mai bine, dar nu știu unde-i laboratorul."

Dintre toţi comercianţii, doar unul avea certificatul de standardizare pentru cântarul său.

"Trecem testarea în fiecare an. Suntem cu marfa noastră și venim la sezon. Da și chiar sunt mulțumită. El în primul rând, am dat scump, dar e bun. Cu mult mai sigur."

Ceilalţi ne-au spus că nu ştiau de o astfel de necesitate.

"Nu mi-a spus nimeni. O să mergem, dacă trebuie. Noi am cumpărat cântarul și lucrează. Văd că arată zero când punem la cumpărător."

Potrivit legii, comercianții care nu respectă legea se pot alege cu amenzi de până la 12 mii de lei.

"Consumatorii sunt în drept să ceară buletinul de verificare a mijlocului de măsurare. Ei solicită și pot solicita să li se facă dovadă asupra cumpărăturii pe care au achiziționat-o. Am depistat cântare nelegalizate și care în genere sunt de uz casnic", a spus ANDRIAN BUNDUC, șeful Direcției Control Metrologic din cadrul APCSP.

Cumpărătorii recunosc că nu prea au încredere în cântarele comercianţilor, dar atunci când depistează că au fost amăgiți nu obişnuiesc să sesizeze autorităţile.

"Niciodată nu i-am verificat. Ei, acolo un 50 de grame sau 100 de grame nu este așa de strașnic."

"Cazuri o fost, dar deja trebuie să ai vânzătorul tău care vinde și nu te amăgește. Am fost amăgită, dar nu m-am mai întors la persoana cutare."

Potrivit specialiștilor de la Centrul de Metrologie Aplicată şi Certificare, în fiecare an sunt verificate circa cinci mii de cântare.

"Cântarul se verifică o dată în an. La carne și lactate o dată la jumătate de an. Verificarea metrologică ca să dăm o garanție la comercianți că ele arată corect. Emitem buletin de verificare metrologică la fiecare aparat de cântărit cu funcționare automată”, a spus Vladimir POVLIG, șeful secției Mărimi și Mase din cadrul Centrului de Metrologie.

De la începutul anului, Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței a efectuat două controale în piețele din țară și a aplicat doar două avertismente.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu