Peste 70 de fete din întreaga țară au fost premiate la Campionatul Republican de Gimnastică Ritmică Sportivă

Munca zilnică și talentul au fost răsplătite cu medalii şi diplome. Cu premii s-au ales peste 70 de fete din întreaga țară, care au luptat, în acest weekend, la Campionatul Republican de Gimnastică Ritmică Sportivă.

"Mă simt foarte bine, simt că mi-am îndeplinit misiunea. O să mai am mult de lucru înainte. Aș vrea să particip la campionate mondiale, la olimpiadă și aș vrea să fiu maestru în sport", a spus Gloria Motricală, câștigătoare.

Și Ştefania-Maria Starodub a reușit să cucerească jurații: "Sunt încântată și vreau ca și în continuare să ocup primele locuri. Vreau să devin antrenoare. Dacă îmi va reuși, îmi voi deschide școala mea de gimnastică și aș vrea să particip la diverse competiții".

"Sunt foarte mândră și chiar vreau să le mulțumesc antrenorilor noștri. Este o muncă titanică, o continuă luptă cu tine însăşi", a declarat Ecaterina Starodub, mama câștigătoarei.

Președintele Federației de Gimnastică Ritmică spune că cele mai bune participante vor avea posibilitatea să participe la competiții internaționale.

"În acest an va fi organizat un Campionat European pentru juniori, care este unul dintre cele mai importante pentru această categorie, fiindcă gimnastele noastre vor evolua la acest campionat şi desigur, la seniori. La ei este o luptă foarte mare şi, desigur, ne aşteptăm la rezultate frumoase din partea gimnastelor", a precizat Natalia Reaboi, preşedinta Federaţiei de Gimnastică Ritmică.

Participantele spun că s-au pregătit minuțios de acest campionat:

"De fapt, este foarte greu. Este nevoie de multe antrenamente, nu trebuie foarte mult să te forțezi și să faci totul liniștit".

"Se întâmplă să fie foarte greu, dar dacă îți place ceea cea faci, atunci e mult mai ușor".

În acest an, la Campionatul Republican de Gimnastică Ritmică Sportivă au participat 72 de gimnaste, la categoriile de vârstă de la 10 la 18 ani.
loading...

Lasă un comentariu