Peste 50 de familii din Vadul lui Vodă stau de trei zile fără apă

Embed:

Peste 50 de familii din Vadul lui Vodă stau de trei zile fără apă potbilă. Asta după ce a îngheţat conducta care aprovizionează blocurile. Autorităţile promit că până mâine seara, oamenii vor fi reconectaţi la apeduct, însă deocamdată, aceştia merg după apă la izvor.

Oamenii consideră că ţeava a îngheţat pentru că a fost montată la doar 40 de centimetri adâncime.

"În Moldova solul îngheaţă la adâncimea de 80 de cm. Eu consider că, cine a făcut această greşeală, acela să o îndrepte, din contul său", s-a indignat un bărbat.

Pentru a rezolva problema, locatarii s-au adresat la specialiştii de la Regia locativ-comunală.

"Au venit sâmbătă, au turnat apă fierbinte, au făcut găuri în şosea. Dumnealor ne-au spus că până în luna mai, noi nu vom avea apă", a povestit o femeie.

Autorităţile promit însă că, în scurt timp, defecţiunea va fi reparată. "Vom pune material special care nu va permite să îngheţe ţeava şi totul va lucra. Condiţiile climaterice, singuri vedeţi, e ger. Mâine locatarii vor avea apă", a dat asigurări Feodor Conoval, şeful Regiei locativ- comunale, Vadul lui Vodă.

Până va fi reparată ţeava, oamenii aduc apă de la izvor. "Merg în cârje după apă. De trei zile nu avem apă", s-a plâns un bărbat.

Duminică şi locatarii unui bloc de pe bulevardul Moscovei din Capitală au rămas fără apă, din cauză că a îngheţat conducta.

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu